Sforăitul cronic poate fi un factor de risc de mortalitate, afirmă specialiştii americani într-un studiu.
77.000 de persoane au fost supuse unui studiu prin intermediul căruia mai mulţi specialişti ORL au evaluat evenimentele petrecute în timpul somnului participanţilor.
Înregistrarea s-a efectuat cu ajutorul unui aparat portabil utilizat în ambulatoriu, care a permis măsurarea foarte fină a caracteristicilor sforăitului cronic şi a tulburărilor asociate. S-a trecut apoi la analizarea acustică a sforăitului, cu evaluarea frecvenţei sale orare, a volumului sonor calculat în decibeli şi a formei clinice. În acest ultim caz s-a dorit să se identifice dacă sforăitul cronic implică sau nu cerul gurii.
Echipa de specialişti a reuşit să stabilească astfel o corelaţie între mortalitate şi caracteristicile clinice ale sforăitului. Rezultatele arată că sforăitul cronic este asociat cu o creştere semnificativă a mortalităţii globale. Sforăitul poate cauza moartea chiar dacă sindromul de apnee obstructivă în somn lipseşte.
De asemenea, factorii care favorizează sforăitul, ca de exemplu alcoolul şi tutunul, pot interveni în acest fenomen, fiind parte a cauzei de deces.