Bogate în vitamina C şi în antioxidanţi, cătina şi porumbele ne apără de gripă şi de infecţii.
Cătina şi porumbele ajută în caz de anemie, ulcer, disfuncţii hepatice, îmbătrânire prematură. Se recunosc astfel: arbustul de cătină are aspect de tufă, iar fructele portocalii nu sunt mai mari de 5-8 mm. Arbustul porumbar e spinos, ramificat şi formează tufe dese de 1-2 m înălţime. Fructele sunt rotunde, negre-albăstrui.
Sunt detoxifiante, diuretice, depurative, biostimulatoare şi regeneratoare, vitaminizante, energizante, combat anemia, astenia fizică şi psihică, au efecte antiseptice şi antivirale, antiinflamatorii, datorită capacităţii mari antioxidante, întârzie apariţia aterosclerozei şi a semnelor degenerative, previn bolile cardiovasculare şi pe cele tumorale şi au acţiune antihemoragică.
Consumate în prima parte a zilei, bobiţele proaspete de cătină au efect stimulator şi energizant, datorită vitaminelor din compoziţie. Mestecă o lingură de boabe de cătină în fiecare dimineaţă şi vei fi mai ferit de răceli.
Pe timpul iernii se poate consuma cătină şi sub formă uscată sau adăugată în miere. Mai poţi prepara ceai din 2 linguri de fructe zdrobite de cătină roşie şi 500 ml de apă.
Ceaiul se bea fracţionat, în decursul unei zile, timp de o lună. Iarna se poate consuma şi compot şi gem din fructe de cătină.