Marţi, 12 noiembrie 2024 - 1:10:32
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cât costă divorţul la notar şi când nu este posibil


19 aprilie 2017

Având ca avantaje timpul scurt de finalizare, dar şi garantarea confidenţialităţii, pentru desfacerea căsătoriei prin notariat nu este suficient doar acordul soţilor, ci şi asumarea tuturor efectelor divorţului. Este falsă percepţia că doar acordul soţilor permite divorţul pe cale notarială.

În materia divorţului, actuala legislaţie cuprinde o serie de facilităţi, printre care şi forma de despărţire prin notariat, abilitat să constate desfacerea căsătoriei prin acord a soţilor şi să le elibereze certificatul de divorţ, indiferent dacă au sau nu copii minori născuţi din căsătorie, din afara acesteia sau adoptaţi.

Potrivit notarului Elena Ion, procedura notarială de desfacere a căsătoriei impune respectarea a două condiţii esenţiale, respectiv acordul soţilor şi asumarea tuturor efectelor divorţului. Dacă există copii din căsătorie, din afara acesteia ori adoptaţi, soţii trebuie să convină (printr-un act separat), asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Verdictul Autorităţii Tutelare

Pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor referitoare la minor, se va realiza şi un raport de anchetă socială de către Autoritatea tutelară. Dacă din acest raport rezultă că acordul soţilor privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti sau cel privind stabilirea locuinţei copiilor nu este în interesul copilului, notarul public va înceta derularea procedurii şi va îndruma soţii să se adreseze instanţei de judecată.

Reprezentare prin procură

La depunerea cererii de divorţ, soţii pot fi reprezentaţi la notariat prin mandatar împuternicit cu procură autentică notarială. Însă, nu vor putea fi reprezentaţi şi la eliberarea certificatului de divorţ, după trecerea termenului de 30 de zile, fiind necesar ca amândoi să se prezinte personal la biroul notarial.

Costuri

Referitor la costuri, onorariul minim notarial, aşa cum este prevăzut în Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 46/C/2011 privind tarifele de onorarii minimale pentru serviciile prestate de notarii publici, pentru divorţul cu copii minori este de 868 lei (inclusiv TVA), în timp ce divorţul fără copii costă 620 lei (inclusiv TVA).

De menţionat că în procedura divorţului cu copil minor se încheie, separat de certificatul de divorţ, şi o convenţie între părinţi, prin care se stabilesc chestiuni precum numele de familie pe care îl va purta fiecare după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei copilului minor şi alte aspecte . Această convenţie se taxează separat şi costă 62 lei (inclusiv TVA). Costurile divorţului cu copii minori sunt mai ridicate întrucât acest tip de divorţ presupune proceduri suplimentare şi prezintă o complexitate mai mare. Însă, fie că sunt sau nu copii la mijloc, după 30 de zile de la depunerea documentaţiei, notarul va elibera certificatul de divorţ.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro