Joi, 28 martie 2024 - 3:54:45
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Salariaţii de alte religii beneficiază de 6 zile libere în plus pe an faţă de cei creştin ortodocşi


3 aprilie 2018

Un motiv în plus pentru convertire, ar zice unii. Posibil, mai ales în cazul acelora pentru care religia nu reprezintă decât o pârghie pentru îndeplinirea altui scop: acela de a beneficia de încă 6 zile libere în plus pe an, adică aproape o treime din durata minimă a concediului de odihnă anual, scrie siteul http://www.dobrinescudobrev.ro

Sursa citată  scrie că art. 139 din Codul muncii  face anumite distincţii:

1. Aparţineţi cultului creştin? Beneficiul rezultă din interpretare.

Cu toate că, la o primă vedere, am putea crede că legiuitorul face diferenţă doar între creştini şi musulmani sau evrei, de fapt, unica interpretare posibilă a art. 139 din Codul muncii este că cele 6 zile libere în plus pe an se aplică şi pentru alte culte creştine decât cel ortodox, deoarece unei reglementări generale nu poate să-i corespundă decât o aplicare generală (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Alin. 1 al art. 139 nu face distincţia între cultele creştine, astfel că, dacă sunteţi lipoveni creştini de rit vechi şi aveţi sărbătorile decalate (respectând calendarul iulian, nu pe cel gregorian), iată, mai aveţi 6 zile libere, pentru că veţi celebra Crăciunul în ianuarie.

2. Ţineţi de un alt cult? Acelaşi beneficiu legal însă prevăzut expres.

Pe lângă aceste zile libere, aşa cum am menţionat anterior, legiuitorul a adăugat expres încă două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora (aşadar, în total, ele beneficiază de 6 zile libere în plus pe an). Temeiul acestui articol se regăseşte atât în Constituţia României, Ordonanţa 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cât şi în reglementările funcţionale la nivel european.

În România există 18 culte religioase recunoscute, prevăzute în anexa la Legea 486/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor: Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană din Transilvania, Cultul Creştin Baptist-Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, Biserica Creştină După Evanghelie din România, Biserica Evanghelică Română, Cultul Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, Cultul Musulman, Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova”.

3. Cum beneficiaţi de zilele libere? Apartenenţa la un cult ar trebui dovedită.

Evident, în vederea acordării zilelor libere descrise mai sus, angajatorul vă poate solicita un certificat sau o adeverinţă eliberată de instituţia religioasă legal înfiinţată de care aparţineţi (şi nu de la preotul paroh sau echivalentul său), pentru a şti care sunt cele 3 sărbători anuale ale respectivei religii şi în ce dată se celebrează (căci unele pot fi în weekend). Un certificat de botez ar fi un început de dovadă, dar nu şi o prezumţie suficientă, dacă de exemplu, sunteţi implicaţi în căsnicii interconfesionale.

Angajatorii nu vă pot împiedica nici o eventuală convertire după încheierea contractului de muncă. Şi nici nu vă pot evalua opţiunea religioasă în cadrul interviului de angajare căci aceasta nu ar putea constitui un criteriu de selecţie, şi ar fi o discriminare, atât prin prisma legislaţiei noastre, cât şi conform legislaţiei comunitare, aspru sancţionată, mai ales la nivel european.

Prin urmare, deşi angajatorilor nu le rămâne decât să se resemneze cu privire la acest aspect, poate fi consolator de menţionat şi faptul că, la recensământul ce a avut loc în anul 2011, 86,45% din populaţia rezidentă a ţării s-a declarat creştin ortodoxă, potrivit informaţiilor oferite de Secretariatul de Stat pentru Culte.

Mai multe amănunte găsiţi AICI


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro