În tradiţia românească, luna lui septembrie are şi denumirea „răpciune”, adică începutul timpului răcoros, precum şi „viniceriu”, aceasta fiind luna strugurilor, potrivit lui Tudor Pamfile, autorul cărţii „Sărbătorile la români“. Dacă în Răpciune (Septembrie) tună, în Faur (Februarie) va fi zăpadă mare şi an mănos, plin de recolte bogate. Dacă Răpciune e cald, Brumărel (Octombrie) e rece şi umed. Dacă rândunelele pleacă devreme, e semn că iarna va veni repede. Dacă înfloresc scaieţii în această lună, toamna va fi frumoasă. În septembrie începe culesul poamelor şi se pregătesc gropile pentru altoi.

Tradiţia împarte luna septembrie în: Săptămâna Sântămăriei Mici, Săptămâna Strugurilor, Săptămâna Averii şi Săptămâna lui Mioi. Prima săptămână din lună îi este dedicată Sfintei Fecioare Maria. Săptămâna a doua este cea în care se culeg viile şi se face mustul şi vinul. Tot acum se sărbătoreşte Ziua Crucii. În cea de-a treia săptămână, gospodinele pregătesc proviziile pentru iarnă, iar bărbaţii pregătesc ţuica. Cea de-a patra săptămână este a lui Mioi, cel care aduce vremea bună. Simion Stâlpnicul, la 1 septembrie, fiind patronul vânturilor, că poate produce cutremure şi susţine cerul şi pământul, stând într-un picior. Această zi este foarte importantă, oamenii respectând-o de frica vânturilor, a cutremurelor şi pentru a nu li se înţepeni picioarele. Ziua lui Simion Stâlpnicul este şi ziua în care păsările îşi iau „boierescul”, adică partea care li se cuvine din fiecare holdă de grâu. Despre Sfântul Vavila, sărbătorit la 4 septembrie, se spune că şi-a petrecut întreaga viaţă în pădure, cu animalele, ajungând să aibă corpul acoperit cu păr, ca acestea. Sărbătoarea se respecta pentru înmulţirea vitelor.

Pe 8 septembrie se sărbătoreşte Sântămăria Mică, dată considerată hotarul astronomic dintre vară şi iarnă. Acum se închide pământul pentru reptile şi insecte, pleacă rândunelele spre ţările calde, se schimbă pălăria cu căciula, au loc târguri şi iarmaroace unde se vând şi se cumpără produse specifice acestui sezon. Ca şi în cazul altor sărbători, ţăranul român şi-a legat câteva activităţi practice de Sântămăria Mică, şi anume culegerea ultimelor plante şi fructe de leac, bătutul nucilor, pentru ca la anul să facă rod, semănatul grâului, orzului şi secarei, jupuirea cojii de pe ulmi (fibra vegetală folosită primăvara la legatul viţei-de-vie) şi începerea culesului viilor. Înaintea datei de 13 septembrie, câmpurile de grâu trebuie arate şi semănate, spunându-se „să nu fii zgârcit la semănat, că te vei căi la secerat“. Încă se mai seamănă varză, spanac şi morcovi. Tot acum se răsădeşte salata de iarnă, se culeg castraveţii copţi şi se adună seminţele coapte din grădini. De Ziua Crucii sau Cârstovul viilor (14 septembrie) există obiceiul pomenirii morţilor, dându-se de pomană ulcele noi cu miere sau apă şi un colac cu o lumânare deasupra. Se mai spune că aceasta este ziua în care florile vorbesc între ele, ştiind că apoi se vor usca. Ziua Crucii este o zi prielnică pentru culegerea plantelor de leac, dar şi culesul viilor începe tot acum, de-aceea ziua poartă şi denumirea de „Cârstovul viilor”. Când la 15 septembrie Biserica cinsteşte pe Mucenicul Nichita, poporul român serbează pe alocuri pe Sfântul Macovei, cunoscut ca apărător al păsărilor mai mici decât năprasnicul uliu. În ziua de 22 septembrie, când Biserica prăznuieşte pe Mucenicul Foca, poporul român, în special în zona de nord a ţării, ţine cu sfinţenie această zi, deoarece, probabil, pornind de la asemănarea Foca - foc, mulţi oameni, femeile îndeosebi, se tem de foc şi nu lucrează în această zi. O altă sărbătoare este zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, pe 24 septembrie, fiind ţinută de popor sub numele de Zămislirea. În aceeaşi zi, ţăranii cinstesc amintirea Mucenicei Tecla, fiind cunoscută şi serbată prin unele părţi sub numele de Tecle sau Teclele. Unii ţărani socotesc Teclele ca pe nişte Filipi, numindu-le Strefetitele, Tresfetitele sau Tiecăraşii. Teclele se păzesc cu mare străşnicie, mai ales prin părţile muntoase, crezându-se că ar fi rele de foc, dar mai ales de lupi. La casa celui care va îndrăzni să lucreze, lupii vor veni şi vor mânca berbecii şi oile celui ce va fi crescător de turmă, din această pricină numindu-se şi Teclele berbecilor. Prin alte părţi Teclele se numesc Berbecari şi ţin trei zile, în perioada 26-28 septembrie. Ele se serbează „pentru că-i rău de lupi, ce fac zbranca printre dobitoace”. În aceste zile nu se mătură prin casă, nu se râşneşte, nu se macină, nu se coasă, nu se umblă cu frigări sau ţăpoaie, topoare şi alte unelte ascuţite. Ultima zi a acestora, numită „Haritonul” este ţinută îndeosebi de femei, pentru a nu înnebuni.