Joi, 14 noiembrie 2024 - 4:19:26
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Părinţii vor avea o zi liberă


5 decembrie 2013

Senatorii au votat pentru propunerea legislativă care prevede o zi liberă pentru părinţi, în care să se ocupe de îngrijirea sănătăţii copilului. Legea urmează să se aplice atât pentru angajatorii din mediul public, cât şi pentru cei din mediul privat.

Proiectul legii spune că părinţii sau reprezentanţii legali, care au unul sau doi copii, au dreptul la o zi lucrătoare liberă pe an pentru a merge la medic şi pentru efectuarea unor controale medicale pediatrice. Cei care au trei copii sau mai mulţi vor avea dreptul la două zile libere, simultane sau separate.

Iniţiatorii legii, printre care se numără senatorii PSD Gabriela Firea şi Ilie Sârbu, spun că în România sunt foarte multe cazuri de copiii bolnavi netrataţi la timp. Potrivit pesurse.ro, un studiu EUROSTAT arată că mortalitatea infantilă în ţara noastră depăşeşte 9,4 la mie, dublu faţă de media europeană. Principalele cauze de deces sunt bolile, în procent de 90% şi accidente, doar 10%.

În luna septembrie, senatorul Constantin Popa a spus că a pregătit un proiect de lege prin care cere ca, de anul viitor, ziua deschiderii anului şcolar să fie declarată liberă de către stat.

Parlamentarul spune că acest lucru ar trebui să se întâmple pentru ca toţi părinţii să-şi poată însoţi copii la şcoală. Evident, această zi va fi liberă pentru toată lumea, mai puţin pentru cadrele didactice.

„Este o zi foarte importantă în viaţa copiilor, deschiderea anului şcolar, fie că sunt boboci, fie că sunt în clasele mai mari. Emoţiile sunt aproape aceleaşi pentru copii şi pentru părinţi, iar eu consider că, cei din urmă trebuie să fie lângă odoarele lor în acele moment”, a declarat senatorul Popa în susţinerea proiectului său.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 14 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro