Joi, 21 noiembrie 2024 - 12:15:52
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Oprescu împarte tichete pentru medicamente pensionarilor


24 mai 2012

pensionariPeste 34.000 de persoane vârstnice din Capitală cu pensia până la 400 de lei inclusiv vor primi, lunar, tichete sociale în valoare de 40 de lei, care por fi folosite exclusiv pentru medicamente şi servicii medicale, a anunţat  primarul general, Sorin Oprescu.

"Este vorba de persoane vârstnice care au pensie, în sistemul asigurărilor de stat, de până la 400 de lei inclusiv. Încercăm să îi sprijinim pe cei cu pensii mici cu o serie de tichete care, veţi vedea, nu au pe ele nici poza primarului şi nici a consilierilor. Este un ajutor prin care aceştia să-şi poată achiziţiona medicamente, ştiind că nu au bani suficienţi pentru a-şi lua reţetele", a spus primarul Sorin Oprescu, cu ocazia deschiderii Centrului pentru vârstnici "Nicolae Cajal", care funcţionează într-una dintre clădirile fostului Spital Caritas.

Tichetele, în valoare de 40 de lei, respectiv patru tichete a câte 10 lei fiecare, destinate exclusiv pentru achiziţionarea de medicamente şi servicii medicale, vor fi distruite începând de miercuri, în mai multe zone ale Capitalei.

Proiectul pentru acordarea acestor tichete a fost aprobat încă din toamnă de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a spus directorul Direcţiei de Asistenţă Socială, Cosmina Simean.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro