Marţi, 15 octombrie 2024 - 6:04:07
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Steaua s-a calificat dramatic în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, după 2-3 cu AS Trencin


23 iulie 2015

Steaua Bucureşti s-a calificat dramatic în turul al treilea al preliminariilor Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după ce fost învinsă de campioana Slovaciei, AS Trencin, cu scorul de 3-2 (2-0), pe Arena Naţională din Capitală, în manşa a doua a turului doi preliminar.

Steaua merge mai departe graţie victoriei de la Zilina cu 2-0, dar după că a făcut un meci sub orice critică pe teren propriu, salvat doar de trei-patru minute de inspiraţie.

Pentru Steaua au marcat Muniru Sulley (57) şi Gregory Tade (60 — penalty), în timp ce golurile oaspeţilor, care au condus cu 2-0 la pauză, au fost înscrise de Wesley (13, 84) şi de Matus Bero (21).

Steaua a început bine meciul şi în chiar minutul doi a avut o ocazie de gol, dar Tade a reluat cu capul peste poartă.

Un minut mai târziu au apărut primele semne de slăbiciune la poarta Stelei, goalkeeper-ul Cojocaru ezitând să degajeze la o minge trimisă înapoi de Varela şi Jairo a fost la un pas să intercepteze balonul.

AS Trencin a făcut un joc agresiv, în viteză, a atacat cu toate linii şi Jairo a creat din nou pericol (8), când a trimis din afara careului în plasa laterală a porţii lui Cojocaru.

Campioana Slovaciei a făcut şah-mat apărarea Stelei şi a deschis scorul în minutul 13, ca la antrenament, prin brazilianul Wesley, care a reluat simplu în plasă centrarea compatriotului său Jairo.

Degringolada în apărarea echipei antrenate de Mirel Rădoi a continuat şi oaspeţii au mai înscris o dată, prin Matus Bero (21), care a reluat în plasă o minge respinsă la întâmplare de fundaşii Stelei.

Pentru ca situaţia Stelei să fie şi mai dificilă, ''roş-albaştrii'' i-au pierdut pe Stanciu şi Varela, ambii accidentaţi.

Steaua a încercat să iasă la atac şi a reuşit să îşi creeze câteva situaţii notabile. Papp (31) a trimis primul şut pe poartă, de la distanţă. Hamroun a fost aproape de gol, însă a trimis cu capul pe lângă poartă (41). Râpă a ratat o şansă bună (45+2), după un corner, şutul său fiind respins din faţa liniei porţii de Cogley.

Ultimele minute din prima repriză au aparţinut vizitatorilor şi nu mult a lipsit să dea şi al treilea gol: Papp (45+3) a blocat in extremis o reluare a lui Bero, după care Wesley (45+4) a ratat din careu.

AS Trencin a creat pericol din primul minut al reprizei secunde, dar Van Kessel a fost blocat de Cojocaru (46).

Steaua a avut o oportunitate notabilă, prin Adi Popa, dar şutul său din marginea careului s-a dus razant cu vinclul (48). Breeveld (51) a tras telefonat din marginea careului.

Steaua a reuşit să marcheze în minutul 57, cu şansă, prin ghanezul Muniru Sulley, cu un şut fără preluare de la circa 25 de metri, la vinclu, pe care portarul Semrinec nu a putut să-l oprească. La scurt timp Steaua a reuşit egalarea, 2-2, după ce Hamroun a obţinut un penalty (faultat de Cogley), iar francezul Tade a transformat cu emoţii (60). Atât Muniru, cât şi Tade sunt la primele lor goluri oficiale pentru Steaua.

AS Trencin a ieşit din nou la atac şi Rundic a fost aproape să reia mingea la o lovitură liberă bătută de Koolwijk (65). Speranţele oaspeţilor au părut că sunt spulberate în minutul 74 când au rămas în zece oameni, după eliminarea lui Rundic. Totuşi, AS Trencin a mai marcat o dată, prin Wesley, cu capul, din centrarea lui Jairo, sancţionând pasivitatea apărării Stelei (84).

Oaspeţii au avut şansa de a marca golul calificării, dar Bero, după ce a dejucat pasul la ofsaid făcut de stelişti, a fost blocat in extremis de Cojocaru (89). Finalul a fost dramatic, cu portarul Semrinec în careului Stelei, care a scăpat cu bine de ultimele faze, pentru ca la ultima acţiune Tahar să rateze golul egalării cu poarta goală.

În turul al treilea, Steaua va întâlni campioana Serbiei, Partizan Belgrad, primul meci fiind la Bucureşti, cu porţile închise, pe 28 sau 29 iulie, iar manşa secundă la Belgrad, pe 4/5 august.

Steaua Bucureşti — AS Trencin 2-3 (0-2)
Au marcat: Muniru Sulley (57), Gregory Tade (60 — penalty), respectiv Wesley (13, 84), Matus Bero (21).
Bucureşti, Arena Naţională: cu porţile închise
Liga Campionilor — turul doi preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 2-0.

Au evoluat echipele:
Steaua: 12. Valentin Cojocaru — 6. Paul Papp, 33. Fernando Varela (căpitan; 2. Cornel Râpă, 35), 13. Alin Toşca, 16. Guilherme — 21. Nicandro Breeveld, 11. Muniru Sulley — 77. Adrian Popa, 10. Nicolae Stanciu (14. Jugurtha Hamroun, 19), 7. Alexandru Chipciu — 15. Gregory Tade (23. Aymen Tahar, 82). Antrenor: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă — 19. Vlad Mihalcea, 26. Ionuţ Neagu, 17. Alexandru Tudorie.
AS Trencin: 24. Igor Semrinec (căpitan) — 17. Peter Cogley (10. Rabiu Ibrahim, 73), 22. Ramon, 3. Milan Rundic, 15. Kingsley Madu — 8. Ryan Koolwijk — 29. Stanislav Lobotka, 21. Matus Bero — 11. Jairo da Silva (37. Peter Klescik, 87), 25. Wesley, 9. Gino Van Kessel (19. David Guba, 64). Antrenor: Martin Sevela.
Rezerve neutilizate: 32. Matej Vozar — 2. Lukas Skovajsa, 14. Jakub Holubek, 20. Matus Opatovsky.
Arbitru: Pawel Raczkowski; arbitri asistenţi: Michal Obukowicz, Pawel Sokolnicki; arbitru de rezervă: Tomasz Musial (toţi din Polonia)
Delegat UEFA: Andrei Medinţev (Bulgaria), Observator UEFA pentru arbitri: Manuel Mejuto Gonzalez (Spania)
Cartonaşe galbene: Bero (33), Chipciu (61), Sulley (63), Rundic (66, 74).
Cartonaş roşu: Rundic (74).


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 15 octombrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro