Realizarea canalului Bucureşti - Dunăre cu extensie spre Giurgiu - Ruse ar putea fi un prim pas în dezvoltarea bazinului dunărean cu implicarea instituţiilor publice din România şi din Bulgaria, a spus, joi, primarul Capitalei Sorin Oprescu, la Consiliul Oraşelor şi Regiunilor Dunărene de la Viena, informează MEDIAFAX.
Primarul General, Sorin Oprescu, a participat joi la dezbaterile din cadrul Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunărene (CoDCR), eveniment găzduit de Primăria Vienei, care a precedat lucrările celei de-a treia ediţii a Forumului anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD).
Întâlnirea Comitetului Executiv extins al Oraşelor şi Regiunilor Dunărene a vizat perspectivele politicilor urbane în regiunea Dunării, în contextul elaborării unei Platforme Urbane în Regiunea Dunăreană (UPDR).
În alocuţiunea rostită în deschiderea evenimentului, Sorin Oprescu, a ţinut să sublinieze importantă includerii de către UE a capitalelor ţărilor riverane în elaborarea strategiei.
Totodată, el şi-a exprimat convingerea că, pentru realizarea unei reale dezvoltări a bazinului dunărean, piatră de temelie este "elaborarea unui program complex, bazat pe un concept unitar, pentru întreg teritoriu, cu implicarea instituţiilor publice din România şi din Bulgaria, a Comisiei Europene şi a celorlalte instituţii continentale, administrative şi financiare.
Strategia Dunării este un proiect politic european lansat de România împreună cu Austria. SUERD a fost adoptată de Consiliul European în 24 iunie 2011, ca strategie macro-regională a Uniunii Europene.
TITLURILE ZILEI:
• Alertă de caniculă. Jumătate din ţară va fi afectată de temperaturi extreme • Atenţie, şoferi! Restricţii pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse • Drumul spre Bâlea, blocat temporar! Transfăgărăşanul se închide • Firma care repară podul de la Blejoi, prinsă pe picior greşit. Amendă pentru haosul din trafic! • Alertă de caniculă. Jumătate din ţară va fi afectată de temperaturi extreme • Atenţie, şoferi! Restricţii pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse • Drumul spre Bâlea, blocat temporar! Transfăgărăşanul se închide • Firma care repară podul de la Blejoi, prinsă pe picior greşit. Amendă pentru haosul din trafic!
Sorin Oprescu despre Canalul Bucureşti-Dunăre
27 iunie 2014
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3785
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 iulie 2025
Autentificare
Autentificare