Patru universităţi particulare acreditate vor fi lichidate, alte trei astfel de universităţi vor fi monitorizate şi 135 specializări/programe de studiu vor fi desfiinţate, în baza unei hotărâri aprobate în şedinţa de miercuri a Guvernului.
În urma acestei operaţiuni, din totalul de 37 de universităţi particulare acreditate, 4 universităţi vor avea toate programele intrate în lichidare, iar 3 universităţi vor fi monitorizate.
Conform informaţiilor obţinute de MEDIAFAX, instituţii de învăţământ superior cu toate programele intrate în lichidare în anul universotar 2014-2015 sunt Institutul Teologic Româno-Catolic din Bucureşti, Universitatea Financiar-Bancară din Bucureşti, Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iaşi şi Universitatea Mihai Eminescu din Timişoara
Aceste patru universităţi s-au aflat până în prezent sub monitorizare.
În acelaşi timp, Guvernul a decis ca în anul universitar 2014-2015 să fie monitorizate alte trei universităţi private, şi anume Universitatea Bioterra din Bucureşti, Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Bucureşti şi Universitatea Apollonia din Iaşi, acestea urmând să fie monitorizate special de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi Ministerul Educaţiei.