Marţi, 19 martie 2024 - 12:35:09
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Oraşul din România care s-a îmbogăţit din fonduri europene


6 aprilie 2017

Alba Iulia este unul dintre oraşele din România care au profitat cel mai mult de intrarea României în Uniunea Europeană în urmă cu 10 ani. 

Începând din 2007, Alba Iulia a accesat peste 200 de milioane de euro din fonduri europene, se arată într-o analiză publicată de ziarul „Adevărul”.

De regulă, criza economică şi problemele sociale dintr-o localitate se traduc prin scăderea populaţiei deoarece oamenii încep să părăsească oraşele în care nu găsesc locuri de muncă. În ultimii 27 de ani, România a cunoscut o scădere dramatică a populaţiei: mulţi români au plecat în străinătate, iar numărul naşterilor a fost tot mai mic.

Însă Alba Iulia cunoaşte un fenomen complet diferit. Aici, populaţia a crescut cu peste 10.000 de persoane în ultimii 10 ani, de când România este membră a Uniunii Europene.

Alba Iulia a ajuns în prezent la numărul maxim de locuitori din întreaga sa existenţă: 74.000 persoane, cifră cu aproape 11.000 mai mare faţă de rezultatul oficial al recensământului din anul 2011 (63.000 de locuitori), notează sursa citată. Oraşul a mai depăşit limita de 70.000 de locuitori doar în anul 1992, când locuiau în Alba Iulia puţin peste 71.000 de persoane.

În Alba Iulia sunt înregistrate 32.000 de autovehicule, adică o maşină la fiecare 2 locuitori (dintre acestea, 7.000 sunt înregistrate pe persoane juridice).

Cei peste 200 de milioane de euro absorbiţi în 8 ani de zile reprezintă mai mult de 2.500 de euro pe cap de locuitor. De asemenea, suma este de peste 20 de ori mai mare decât veniturile proprii ale primăriei (care sunt de aproximativ 9 milioane de euro pe an).

Jumătate din cele 200 de milioane de euro au fost cheltuite pentru restaurarea Cetăţii Vauban Alba Carolina, care a devenit o adevărată atracţie turistică internaţională. Alba Iulia are acum 42 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni). În 2016 au fost înregistrate 156.000 de cazări în aceste unităţi, în timp ce în 2007 cifra era de doar 32.000.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro