Sub bagheta celebrului actor Alexandru Bindea, Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni a găzduit joi seara, 10 noiembrie, ora 18:00, un foarte savuros spectacol de comedie, al cărui titlu spune totul: „Sufrageria mă-sii de viaţă!”
Manifestarea, desfăşurată sub egida Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, a fost apreciată de public la scenă deschisă, sala de spectacole a centrului cultural din Buşteni devenind realmente neîncăpătoare.
Spectacolul a fost oferit publicului de către Primăria Buşteni, iar aplauzele au răsunat necontenit, fapt ce dovedeşte o dată în plus calitatea evenimentelor culturale care sunt organizate în această localitate cu o frecvenţă demnă de toată admiraţia.
La sfârşitul spectacolului, primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin, a făcut, aşa cum de altfel ne-a obişnuit, un gest deosebit, oferind tuturor actorilor care au evoluat pe scenă buchete de trandafiri în culorile tricolorului.