Timişorenii vor respira cel mai curat aer din România.
Prima staţie de filtrare a aerului a fost inaugurată chiar în centrul oraşului, lângă şantierul din Piaţa Sfântul Gheorghe, şi a costat aproximativ 200.000 de euro.
Staţia Systemlife a fost produsă în Italia şi funcţionează ca un aspirator- reţine particulele de praf din aer şi îl purifică pe o distanţă de 350 de metri.
“Datorită unui sistem bazat pe o tehnologie avansată de filtrare, staţia Systemlife aspiră aerul în mod continuu, reţinând praful fin, poluanţii şi mirosurile şi returnând aerul curat în atmosferă ca etapă finală a ciclului de absorbţie”, se arată în prezentarea firmei care a câţtigat licitaţia.
Staţia are dimensiunea unei maşini şi poate fi amplasată oriunde, putând fi mutată cu uşurinţă dintr-un loc în altul.
“Staţia de filtrare a aerului a fost amplasată joi în Piaţa Sfântul Gheorghe, urmează să fie calibrată în zilele următoare şi dată în funcţiune. Este montată şi va fi calibrată chiar de către cel care a inventat-o, din Italia. Nu s-a plătit încă niciun leu pentru ea şi nici nu va fi recepţionată decât după ce vor fi îndreptate primele date şi se va vedea că funcţioneaza la parametrii din caietul de sarcini”, a declarat Adrian Bere, şeful Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Timişoara, citat de opiniatimisoarei.ro.
Instalaţia a costat 190.000 de euro, bani care provin din bugetul municipiului Timişoara.
Oraşul din România care are prima staţie de filtrare a aerului
5 octombrie 2014
Din aceeaşi categorie:
Dragnea: Realizarea Programului de Cadastru va pune ordine si in domeniul impozitarii proprietatilor
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Viceprimarul Săraru vrea locuinţă de serviciu....sau decontarea navetei de la Bucuresti!
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
Anul - ediţia nr. 3782
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 30 iunie 2025
Autentificare
Autentificare