Tronsonul Gilău-Nădăşelu, de 8.7 kilometri, este gata în proporţie de 70%. Lucrările însă s-au oprit. În urmă cu două luni, avizul de mediu ar fi trebuit revizuit. Dar nimeni nu a depus actele.
„S-a turnat fundaţia, s-au construit toate viaductele, numai că lucrările s-au oprit în acest loc din cauză că pădurea stă în drumul autostrăzii. În lipsa unui aviz de mediu, defrişarea este ilegală, astfel că muncitorii nu mai avut ce să facă decât să ocolească cele şapte hectare de pădure şi apoi să continue lucrările până la Nădăşel”, relatează Maria Moiş, reporter Digi24.
Prefectul judeţului dă vina pe firma care ar fi trebuit să refacă documentaţia, iar reprezentanţii companiei pe alte instituţii ale statului.
„Nu ştie stânga ce face dreapta, o foarte proastă comunicare între părţi şi ghinionul unui câştigător, din cate mi-am dat seama, vorbeşte frumos şi face puţin, nu tocmai potrivit pentru un asemenea proiect”, spune Gheorghe Vuşcan, prefectul judeţului Cluj.
„Reprezentanţii CNADNR au susţinut că pentru continuarea procedurii nu se impune existenţa unui proiect tehnic şi a unor certificate de urbanism conforme”, este răspunsul patronului firmei pentru Digi24 Cluj-Napoca.
Şefa Serviciului de Protecţia Mediului din CNADNR nu a vrut comenteze situaţia.
Reprezentanţii locali ai Agenţiei Naţionale de Mediu estimează că procedura pentru refacerea acordului poate dura şi câteva luni. Asta deşi tronsonul şoselei de mare vitează ar trebui deschis în aprilie.
„De la noi pleacă la Bucureşti şi se derulează procedura la Bucureşti. Câteva luni, săptămâni? Câteva luni, câteva luni sigur”, afirma Grigore Craciun, director Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj.
Autorităţile locale văd ca unică soluţie rezilierea contractului cu firma care se ocupă de documentaţia pentru avizul de mediu.
Sursa: digi24.ro
Autostrada Transilvania s-a blocat într-o pădure
20 februarie 2016
- Tags:
- autostrada,
- autostrada transilvania,
- avize,
- cnadnr
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
Anul - ediţia nr. 3786
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 4 iulie 2025
Autentificare
Autentificare