După ce anul trecut consiliile judeţene din Braşov şi Dâmboviţa au semnat un parteneriat pentru a realiza o şosea directă prin munţi între cele două judeţe, acum autorităţile încearcă să găsească cea mai bună variantă pentru construirea drumului numit neoficial Transcarpatica. Un tunel prin Bucegi ar reduce costurile, spunt autorităţile braşovene.
În condiţiile în care proiectul noii şosele la înălţime, care va lega localitatea Moroieni de staţiunea Moeciu, s-a dovedit a fi destul de costisitor, oficialii judeţeni au început să caute soluţii. Una dintre ele a fost includerea în proiect a Companiei Naţionale de Drumuri. După o vizită pe teren, reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai CNADNR au decis să preia şoseaua dintre Moeciu de Jos şi Moeciu de Sus, lungă de 8,5 km, pentru o reabilita şi ulterior pentru a o include în Transcarpatica, relatează bzb.ro.
Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, precizează că mişcare este una justificată şi vorbeşte despre o altă posibilă variantă pentru reducerea costurilor. „În locul unor serpetine pe Bucegi putem face un tunel de 2 km, care ar scădea atât costurile realizării acestui proiect, cât şi cheltuielile”, a explicat preşedintele CJ Braşov.
Proiectul Transcarpatica a fost anunţat încă de anul trecut cu mult entuziasm de autorităţi, fiind considerat un drum care va pune în valoare potenţialul turistic al zonei şi va închide un circuit turistic major (Platoul Bucegi – Bran – Braşov – Valea Prahovei – Platoul Bucegi). În august anul trecut, autorităţile prognozau că drumul va măsura 60 de km şi va şerpui printre vârfuri abrupte şi păşuni alpine, capre negre şi urşi, pentru protecţia cărora vor fi luate însă măsuri speciale.