Vineri, 29 martie 2024 - 3:39:46
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Un nou blocaj pentru autostrada Comarnic – Braşov


17 iunie 2014

Cu toate că reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au tot declarat că lucrările la tronsonul Comarnic-Braşov al autostrăzii Bucureşti-Braşov vor demara în această vară, o nouă problemă tergiversează începerea acestui proiect. „Pauza” a fost creată tot de o problemă birocratică, respectiv revizuirea acordului de mediu emis în anul 2007.

În acest sens, CNADNR a lansat o licitaţie, valoarea estimată pentru întocmirea acestei documentaţii fiind de 568,863.36 de lei. Acordul de mediu trebuie revizuit, în primul rând, pentru că s-a schimbat traseul şoselei de mare viteză, dar şi pentru că unele situri protejate şi-au mai schimbat „graniţele” din 2007 şi până acum.

În conformitate cu prevederile caietului de sarcini, CNADNR nu exclude faptul că vor exista unele întârziere cauzate de observaţiile sau cerinţele speciale ale autorităţilor de mediu, ca urmare a întocmirii noului studiu. Până pe 18 iunie, se aşteaptă ofertele de la firmele de specialitate, urmând ca apoi să se aleagă una dintre oferte.
Câştigătorul licitaţiei va avea de reactualizat studiile de evaluare a impactului asupra mediului şi de evaluare a impactului social pe care le va avea construirea tronsonului Comarnic-Braşov. Şi asta pentru că instituţiile financiare, inclusiv BERD, solicită ca proiectele pe care le finanţează să respecte atât standardele naţionale, cât şi politicile de mediu şi sociale. „Pentru realizarea celor menţionate, apare necesitatea analizării detaliate a componentelor de mediu, anterior aprobării finale a finanţării proiectului”, se arată în caietul de sarcini întocmit de CNADNR.

Documentaţia de atribuire arată că, pe lângă soluţiile prevăzute anterior în studiul de fezabilitate şi în raportul privitor la evaluarea impactului asupra mediului, va fi necesar ca, pe baza rezultatelor ce vor fi colectate din teren, dar şi a studiilor ulterioare, să fie stabilit un set de măsuri suplimentare – dacă va fi cazul – care să protejeze carnivorele mari (cum ar fi lupii, râşii sau urşii) şi să asigure obiectivele de conservare a ariilor naturale protejate în condiţiile construirii acestui sector de autostradă.

Tronsonul Comarnic-Braşov va avea o lungime de 53,2 km de autostradă propriu-zisă şi aproximativ şapte km de drumuri de legătură – tot în regim de autostradă – spre localităţile pe lângă care trece: Sinaia, Buşteni, Predeal şi Râşnov. Lungimea totală a lucrărilor de artă este de circa 5,16 km, care cuprind 39 de structuri – 19 viaducte sau poduri, cinci pasaje peste autostradă şi 15 pasaje inferioare, la care se adaugă aproximativ 20 de km de tuneluri, câte aproape 10 kilometri pe sens, respectiv 2,9 km la Sinaia, 3,11 km la Buşteni şi 3,7 km la Predeal.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro