După cum se ştie, marele voievod Mihai Viteazul a fost decapitat pe 9 august 1601 în tabăra de la Câmpia Turzii, la comanda împăratului Rudolf al II-lea. Capul a fost luat de un credincios de-al său, conform unei însemnări a lui Radu Mihnea, domn al Ţării Româneşti. Trupul său a rămas însă,timp de trei zile, pe câmpul de bătălie, unde a fost batjocorit şi de oameni şi de câini, după care a fost îngropat. Ulterior, trupul a fost dus la Biserica Mitropolitană de la Alba Iulia, unde a rămas pentru o perioadă de timp. Se ştie că osemintele Voievodului au dispărut de acolo înainte de desfiinţarea Mitropoliei Ardealului şi transformarea lăcaşului în biserică catolică (1701).
De atunci însă şi până în 2010, nu a mai existat niciun indiciu despre osemintele lui Mihai Viteazul. În anul 2010, călugării de la Mănăstirea Plăviceni din judeţul Teleorman au făcut o descoperire de excepţie, respectiv un schelet care se potrivea în ceea ce priveşte dimensiunile cu cel al marelui domnitor. Argumentele iniţiale care susţineau teoria potrivit căreia osemnitele ar fi aparţinut lui Mihai Viteazul erau legate de faptul că Mănăstirea Plăviceni a fost ridicată de Doamna Stanca, că hramul este al Arhanghelui Mihail, dar şi faptul că din schelet lipsea capul, dar şi membrele superioare fără claviculă şi coaste, ceea ce corespundea modului cum a fost mutilat Voievodul în 1601, după cum a precizat părintele Teoctist Moldovanu, stareţul mănăstirii. Hotărât să facă lumină în acest caz, Preotul a făcut un test ADN şi măsurători antopometrice ale oaselor descoperite, folosind material ADN de la mama lui Mihai Viteazu, Teodora Cantacuzino, înmormântată la Mănăstirea Cozia.
Supoziţia călugărilor de la acea vreme s-a adeverit, după ce a fost definitivat raportul medico-legal care atestă faptul că osemintele corespund ca mărime celor ale domnitorului, iar din cadavru lipseşte capul (care se află acum la Mănăstirea Dealu din Târgovişte - foto), dar şi celelalte elemente lipsă ale corpului.
Biserica Ortodoxă Română – un gest simbolic pentru centenar
Anul 2018 este un an important pentru istoria poporului nostru, având în vedere că se vor împlini 100 de ani de la reunificarea vechilor provincii ale Daciei în România şi formarea naţiunii române. Un gest deosebit din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, a preşedintelui Comisiei de Canonizare, prof. univ. dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, precum şi a Sfântului Sinod ar fi să aprobe canonizarea marelui Voievod întregitor de neam şi ţară. Doamne, ajută poporul român!
Reîntregirea lui Mihai Viteazul
1 decembrie 2016
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3784
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 2 iulie 2025
Autentificare
Autentificare