Marţi, 19 martie 2024 - 9:55:44
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


1200 de saci cu gunoi, strânşi în timpul acţiunii CÂMPINA CURATĂ!


24 aprilie 2021



Împreună pentru comunitate ar putea fi deviza acţiunii CÂMPINA CURATĂ, acţiune în cadrul căreia s-au adunat peste 1200 de saci plini cu deşeuri care nu se dezintegrează în natură.

A fost o mobilizare impresionantă de voluntari care au împânzit atât municipiul, cât şi zonele mărginaşe în încercarea de a face curăţenie în oraşul cu cele mai multe zile însorite din România. 

La activitate au participat şi poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, în frunte cu comisarul şef Marian Iorga (despre care am aflat că este câmpinean) care au împânzit zona Muscel, de această dată nu în căutarea infractorilor, ci pentru a strânge gunoaiele. 

Au fost prezenţi şi angajaţii Primăriei Câmpina în frunte cu primarul Alin Moldoveanu, viceprimarul Liviu Dumitrache şi consilierii locali Cosmin Raţ, Noemi Ionescu, Roxana Gheorghe şi Costel Filip. De asemenea au participat şi reprezentanţi ai foarte multor societăţi comerciale din Câmpina, fiind, cel mai probabil, cea mai mare acţiune de voluntariat din judeţul Prahova, din ultima perioadă. A fost un exemplu că atunci când comunitatea se mobilizează ies lucruri frumoase. 

"Asta înseamnă puterea civică, asta înseamnă atunci când câmpinenilor le pasă de oraşul nostru şi de curăţenie. Sunt foarte bucuros că spiritul civic există în Câmpina. Eu am participat la curăţenie în zona Muscel, fostul poligon de tragere şi pârâul Câmpiniţa, ce am găsit aici aproape că nu vă vine să credeţi. Ne întâlnim luna viitoare la o nouă acţiune de ecologizare în cadrul campaniei CÂMPINA CURATĂ şi sper ca alături de noi să fie din ce în ce mai multe persoane. Haideţi, câmpineni, să fim împreună, să fim uniţi, pentru Câmpina!", a declarat primarul municipiului, Alin Moldoveanu.

Următoarea acţiune de curăţenie generală la Câmpina va avea loc pe data de 15 mai şi poate că exemplul câmpinenilor ar trebui luat şi de către autorităţile locale din Ploieşti, ştiut fiind faptul că municipiul reşedinţă de judeţ are o problemă de foarte mult timp legată de deşeurile aruncate prin tot oraşul.




Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro