Vasile Diaconu, primarul Comunei Măgurele, a preluat conducerea ACOR Prahova, în urmă cu aproximativ doi ani. A reuşit să transforme filiala Prahova într-una extrem de vizibilă, reuşind să încheie numeroase parteneriate în beneficiul comunelor prahovene.
I-am adresat câteva întrebări, pentru a înţelege cum poate ajuta ACOR Prahova la dezvoltarea judeţului.
Sunteţi preşedinte ACOR Prahova de aproximativ doi ani. În scurt timp de la alegerea în această funcţie, Asociaţia Comunelor a devenit foarte activă. Cum aţi reuşit?
La început a părut dificil, însă primarii prahoveni au nevoie de vizibilitate. ACOR Prahova funcţionează ca un parteneriat apolitic, menit să dezvolte toate localităţile judeţului Prahova. Am devenit vizibili în mediul online ca urmare a initiativelor demarate in vederea realizarii unui parteneriat real cu o serie de institutii judetene, in acest sens am încheiat parteneriate benefice tuturor locuitorilor judeţului (spre exemplu avem parteneriate cu Crucea Roşie, Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, ATOP Prahova). Ţinem legătura permanent cu toţi primarii de comune şi nu numai. Pot spune că ACOR Prahova este un participant activ la dezvoltarea şi modernizarea judeţului nostru.
La ce tip de modernizare vă referiţi?
Cred că este o întrebare uşor tendenţioasă...Vorbim despre modernizarea întregului judeţ. În această perioadă în toată Prahova se lucrează, sunt foarte multe proiecte de infrastructură în derulare, unele sunt deja finalizate. Iar toate aceste lucruri se datorează implicarii preşedintelui Consiliului Judeţean, Iulian Dumitrescu si a existentei unei relatii de colaborare intre toti factorii decizionali. Este important că în acest moment avem foarte multe fonduri atrase în Prahova. Toate aceste lucruri aşează Prahova printre primele judeţe ale României, aşa cum merită. Dacă tot suntem pe locul 3 la nivel de populaţie, este normal să fim dezvoltaţi şi în ceea ce priveşte infrastructura. Primarii sunt mulţumiţi de ceea ce se întâmplă, de parteneriatele încheiate, de modul în care se dezvoltă localităţile lor.
Ne daţi exemple de astfel de investiţii?
Haideţi să vorbim despre gazele de pe Valea Slănicului, un vis pe care locuitorii din zonă nu îl mai credeau realizabil. Lucrările se desfăşoară într-un ritm alert, iar termenul de finalizare este de aproximativ un an. Sau vă pot da exemplul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti care va deveni spital universitar. Percepţia publicului despre unitatea medicală s-a îmbunătăţit. Au fost acolo investiţii majore în modernizarea blocului operator, iar lucrările vor continua până când vom avea un nivel de siguranţă şi de decenţă în servicii la un grad înalt.
Vă mai spun că zilele trecute s-a semnat contractul pentru viitoarea şosea de centură a oraşului Comarnic. Vom scăpa astfel de ambuteiajele de pe Valea Prahovei, care este în acest moment cea mai aglomerată şosea din România.
Este aici viziunea lui Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, care timp de doi ani a realizat SF-uri (studii de fezabilitate) şi proiecte, iar în acest moment a început să semneze contractele pentru lucrări, transformând Prahova într-un imens şantier.
A fost greu, dar modernizarea judeţului a intrat în linie dreaptă.
Revenind la ACOR Prahova, ce planuri de dezvoltare a acestei organizaţii mai aveţi?
După cum am mai spus ACOR Prahova a devenit extrem de vizibilă. S-a văzut acest lucru la Adunarea Generală a filialei, desfăşurată in acest an. Am avut onoarea ca pe lângă toţi primarii de comune din judeţ să avem alături de noi miniştri, parlamentari, directori ai direcţiilor deconcentrate, prefectul şi subprefectul judeţului, şi bineînţeles primari de oraşe şi municipii din Prahova, dar şi reprezentanţi ai filialelor ACOR din alte judeţe.
Vom continua parteneriatele, pentru că mi-am propus ca toate comune judeţului să aibă posibilitatea de a oferi cetăţenilor infrastructură modernă la standarde europene. Şi nu vorbesc doar despre infrastructura rutieră, ci şi despre cea de utilităţi: apă, gaze, curent electric.
Da, ne dorim ca Prahova să ajungă pe primul loc!