Vineri, 29 martie 2024 - 7:27:15
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea Retrocedărilor


18 aprilie 2013

Executivul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului pentru Legea retrocedărilor, premierul Victor Ponta afirmând că societatea românească şi statul de drept trebuie să respecte proprietatea, iar noul act normativ constituie „un moment de responsabilitate politică”, în care Guvernul şi Legislativul „colaborează pentru soluţionarea unei probleme istorice”.

Şeful Guvernului a dat asigurări că nu este „adeptul asumării răspunderii guvernamentale” şi că nu intenţionează să folosească în perioada următoare un astfel de procedeu. El a spus că situaţia în care Executivul îşi asumă acum răspunderea este una „excepţională” pentru o reglementare extrem de importantă.

Potrivit acestuia, legea privind restituirea proprietăţilor îşi propune să aducă o reparaţie istorică pentru cei care au avut de suferit în urmă cu aproape 70 de ani când le-au fost confiscate proprietăţile de statul român şi regimul politic de atunci.

Premierul a subliniat că până în prezent s-au retrocedat aproape 10.000 de clădiri din care 2.000 aparţin unor instituţii publice, 1,3 milioane hectare din care 300.000 în intravilan.

„Cei care au condus în ultimii ani Autoritatea Naţională poate că vor explica de unde au apărut 300.000 de hectare în intravilanul românesc, în numerar 150 de milioane de euro iar, prin acţiuni la Fondul Proprietatea, aproape patru miliarde de euro. Toate acestea la un loc (...) şi, sigur, ceea ce mai avem de restituit în continuare - estimarea este la opt miliarde de euro - reprezintă un cost important pe care societatea românească în ansamblu îl are de plătit. Trebuie să spunem adevărul - ca oamenii să ştie ce s-a restituit şi ce se va restitui în continuare. Sarcina pe mai departe rămâne pe viitoarele guverne, pe viitorii contribuabili şi e corect să le spunem oamenilor adevărul”, a arătat Victor Ponta.

El a mai spus că parcurile şi spaţiile verzi nu se retrocedează în nicio variantă, iar şcolile şi spitalele care sunt restituite nu-şi pot schimba destinaţia timp de zece ani. Totodată, acesta a precizat că retrocedarea islazurilor nu se poate face decât în urma unui referendum în comunităţile locale respective.

De asemenea, a arătat premierul, pădurile care vor fi retrocedate, suprafeţele forestiere se vor supune unui regim strict - Codul silvic.

Pe de altă parte, se vor afecta toate terenurile disponibile din fondul public pentru ca cei care nu mai pot să primească în natură respectivele proprietăţi să poată participa la licitaţiile cu puncte şi să obţină totuşi o despăgubire în echivalent.

Victor Ponta a subliniat că sistemul cu puncte este discutat cu experţii CEDO, a fost acceptat de aceştia, se consideră compatibil cu standardele europene şi practic fiecare punct în valoare de un leu va da posibilitatea fie la cumpărarea de terenuri din fondul public, fie la despăgubiri financiare.

Referindu-se la despăgubirile financiare, şeful Executivului a precizat că 14.000 de beneficiari care au deja titlu de despăgubire, dar care din 2011 n-au mai primit nimic pentru că s-au terminat acţiunile la Fondul Proprietatea, vor primi despăgubirile în cinci ani, ceilalţi în şapte ani, iar cesionarii vor obţine doar 15% din diferenţa între preţul plătit proprietarului şi valoarea de despăgubire.

Noua lege a retrocedărilor constituie un moment de responsabilitate politică, în care Guvernul şi Parlamentul colaborează pentru soluţionarea unei probleme istorice, a mai declarat premierul Victor Ponta la angajarea răspunderii pentru actul normativ.

'Prin prezenta lege vreau să soluţionăm cu sprijinul dvs. un litigiu extrem de grav pe care statul român îl are pe rolul CEDO. În acest moment, sunt peste 3.500 de cauze. În 2010, unii erau la guvernare atunci, CEDO a soluţionat printr-o decizie-pilot una din aceste cauze, a acordat un termen României pentru a-şi pune la punct legislaţia. Altfel, toate cele 3.500 de cauze începând cu data de 12 mai ar fi soluţionate conform deciziei-pilot, ceea ce pentru bugetul României este în mod clar cu totul şi cu totul nesustenabil', a afirmat Ponta.

În context, el a evocat cazul unor parlamentari, despre care a spus că au depus amendamente 'nu doar inacceptabile', dar 'absolut ruşinoase' la legea retrocedărilor sau au dat dovadă de o abordare 'comunistă', referindu-se la propunerile făcute de către parlamentarii opoziţiei, Alin Tişe şi Mihai-Răzvan Ungureanu.

Pe de altă parte, premierul le-a mulţumit parlamentarilor USL, ai grupului minorităţilor naţionale, aleşilor din UDMR şi PP-DD, apreciind că aceştia au făcut amendamente serioase ajutând la îmbunătăţirea formei finale a legii.

Premierul şi-a exprimat convingerea că, dacă ar fi existat soluţii mai bune, ar fi fost adoptate până în acest moment.

„Guvernul, în 2005, condus de domnul Tăriceanu, din care făceau parte domnul Blaga, domnul Ungureanu, doamna Macovei, a adoptat o soluţie cu bună credinţă. O spun din calitatea celui care a depus moţiunea de cenzură atunci alături de colegii mei de la PSD. Din păcate, acea soluţie nu a rezolvat problemele ţării, problema aceasta a retrocedărilor şi este astăzi sarcina noastră să o rezolvăm, nu prin contestaţii inutile, ci prin decizii şi asumarea responsabilităţii”, a subliniat Ponta.

El le-a cerut sprijin parlamentarilor la sancţionarea celor care „au folosit în mod abuziv cesiunile de drepturi litigioase şi s-au îmbogăţit pe spinarea statului român”.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro