Sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 11:35:44
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Curge apă la Gorgota


26 octombrie 2012

Mircea Cosma, preşedintele ConsiliuluiJudeţean Prahova, Nicolae Dumitru, primarul comunei Gorgota, şi Veronica Ioniţă, fostul edil al localităţii, au inaugurat astăzi reţeaua de alimentare cu apă.

 

Investiţia se întinde pe o distanţă de 10 km şi a fost realizată cu fonduri de la Uniunea Europeană prin măsura 3.2.2. Proiectul mai cuprinde o reţea de canalizare pe o distanţă de 12 km şi o staţie de epurare, iar valoarea lucrărilor a fost de aproximativ trei milioane de euro. Investiţia va deservi aproximativ 1.000 din cele 1.800 de familii din Gorgota, iar extinderea reţelei va fi realizată din fonduri de la bugetul local.

Radu Oprea, candidat la un mandat de senator în Colegiul 4, a precizat că este legat de acest proiect deoarece avizele necesare demarării lui au fost obţinute în perioada în care era prefect al judeţului Prahova. “Eforturile de la aceea vreme s-au materializat acum într-o investiţie bună pentru dezvoltarea comunităţii. Cred că trebuie să învăţăm să avem proiecte de succes pentru a putea atrage investitori de succes”, a mai spus Oprea.

Mircea Cosma nu a scăpat ocazia de a arunca săgeţi ironice către adversarii din PDL: “Toată lumea mă critica atunci spunând că sunt visele mele. Ba mai mult Adrian Dobre nu a ratat nicio ocazie de a mă sabota. Acum îi demonstrez că Mircea Cosma ştie să contribuie la dezvoltarea judeţului şi că ceea ce spun eu se întâmplă întotdeauna”.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro