În ziarul de limbă română lumearomânească.net, editat de scriitorul Mihai Gheorghiu, stabilit de mai mulţi ani in SUA, a apărut, sub semnătura sa, acest editorial despre România, intitulat ”Tristeţea unei clădiri, tristeţea unei Românii îngenunchiate”, pe care îl redau întocmai:
”Cu permisiunea dumneavoastră am să încep cu o mică introducere, pentru a înţelege mai bine datele problemei. Deci, era în anul 1963, anul când, copil fiind, am ajuns pentru întâia oară la Sulina, unde am rămas şi petrecut întreaga mea vacanţă de vară. Povestea este lungă şi face parte dintr-un întreg capitol dedicat Sulinii, în cadrul unei cărţii la care lucrez de câţiva ani buni.
Am poposit acolo aproape întâmplător, călătorind la bordul unei minunate nave cu zbaturi, „Anghel Saligny”, navă care acum nu mai există! Povestea acesteia este deosebit de tristă şi nu face deloc cinste neamului nostru românesc. Pe scurt, nu am să vă spun decât că în perioada imediată anului de graţie 1989, nava a fost abandonată în portul Galaţi, unde a zăcut pentru o vreme, fiind transformată într restaurant! Întâmplător sau nu, între timp la bordul acestuia s-a produs un incendiu şi... „Anghel Saligny” a ajuns la fier vechi!!! Cum, de ce a fost posibil posibil aşa ceva? Cine mai ştie! Dar cert este că aşa s-a întâmplat şi nimănui nu i-a păsat !!!
Cam tot aşa au decurs lucrurile şi în privinţa fostului Cinema Sulina, aflat pe faleza din apropierea portului Sulina, a cărui clădire (aflată sub protecţia Patrimoniului Naţional) a fost şi ea abandonată, cam tot în aceiaşi perioadă de către Cinematografie şi Primăria Sulina, care a preluat-o în cele din urmă.
Cu ocazia uneia dintre vizitele mele la Sulina, în cadrul interviului din data de 11 septembrie 2001 acordat ziarului meu Lumea Românească de către domnul primar al oraşului Sulina, Dimitriu Aurel, la întrebările referitoare la fostul Cinema Sulina, domnia sa îmi spunea, printre altele, citez: “Deci noi, anul trecut, l-am preluat. Acum acest prim deziderat s-a realizat! Clădirea se află însă într-un stadiu de degradare, aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră. Prin Consiliul Local s-a aprobat o sumă de bani pe care s-o alocăm proiectului de reparaţii, la acoperiş, interiorul şi exteriorul clădirii. Deci, primii paşi, Consiliul local i-a făcut, urmează să şi vedem în mână banii necesari! În acest sens, demn de menţionat este faptul că o delegaţie care s-a deplasat de la Bucureşti, de la Ministerul Culturii şi care se pare că a încercat să facă ceva, ne-a promis ceva bani. Săptămâna viitoare, chiar eu personal voi fi la Bucureşti şi nu voi pleca de acolo, stau o săptămână pe capul lor, pănă când or să dea măcar jumătate din banii promişi. Tot referitor tot la problema respectivă, trebuie să menţionez că ideea noastră în privinţa reparării cinematografului este mult mai amplă! Respectiva clădire, în urma unui minuţios plan de restaurare, va fi de fapt o Casă de Cultură, ce va adăposti nu numai cinematograful în sine, ci şi multe alte activităţi cultural…
Cum, ce s-a întâmplat între timp, nu am ideee. Am constat însă că tot ce s-a promis a rămas doar pe hârtie şi nu s-a investit absolut nimic în restaurarea clădirii, ba din contra, aceasta a fost lăsată în continuare în paragină, mâncată sistematic de intemperiile naturii şi de nepăsarea oamenilor (vezi imaginea alăturată).
La un moment dat, clădirea în discuţie a fost vândută !??? unui om de afaceri turc sau arab, care între timp a ajuns după gratii pentru nu ştiu ce încurcăruri cu legea şi clădirea a ajuns din nou să fie scoasă la vânzare, după câte am fost informat, pentru o sumă astronomică! Să nu credeţi însă cumva că l-a găsit dragostea pe acest arab, turc sau ce-o fie el, să investească aşa de dragul României în acestă clădire, însă terenul de sub ea valorează însă o avere! Şi, teoretic probabil, fiind încă sub umbrela vreunei instituţii de patrimoniu cultural, nu poate fi demolată! Deci, toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură prăbuşirea ei !!!
Aşa cum l-am cunoscut eu pe domnul Dimitriu Aurel nu cred că nu a încercat să-şi ţină promisiunile date, nu atât mie, cât şi mai ales locuitorii oraşului Sulina, pe care l-a codus de-a rândul câtorva mandate. Mi s-a părut un om de treabă şi foarte bine intenţionat şi îmi vine tare greu să cred că m-am înşelat! Fostul preşedinte Emil Constantinescu îmi declara, printre altele, în cadrul unui interviu, că în cadrul mandatului său „a fost învins de securitate”! Deci, prin acelaşi context să cred că şi primarul Dimitriu Aurel, la fel ca şi ex-preşedintele Constantinescu, ar fi fost (în cazul dumnealui), învins de „sistem”?
Cum rămâne însă cu românul de rând minţit la nesfârşit, cum rămâne cu ţara lui vândută bucată cu bucată de către tot felul de afacerişti fără scupule, cărora nu le pasă de vestigiile culturale ale acestei ţări, de simţămintele românilor adevăraţi, oriunde s-ar afla ei?!?!”
