Duminică, 24 noiembrie 2024 - 3:13:59
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Artmark s-a îndepărtat de scandalul ”Cuminţenia Pământului”


21 martie 2016

Casa de licitaţii de artă Artmark a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că a renunţat la mandatul de reprezentare a familiei Romaşcu, proprietarii sculpturii lui Constantin Brâncuşi "Cuminţenia Pământului", în negocierile cu statul român reprezentat prin Ministerul Culturii.

De asemenea, reprezentanţii Artmark au exprimat faptul că nu au participat la cea de-a doua procedură de negociere dintre proprietarii operei de artă realizată de Brâncuşi şi noua comisie  numită de Guvern şi condusă de Ministrul Culturii.

Precizările au fost făcute în vederea clarificării unor informaţii apărute în spaţiul public pentru a înlătura eventuale semne de întrebare legate de procedurile negocierilor în caz. Lămuririle au fost oferite ulterior anunţului făcut de ministrul Culturii Vlad Alexandrescu, care a precizat, miercuri seară, că proprietarii sculpturii lui Brâncuşi,”Cuminţenia Pământului” au acceptat oferta de achiziţie de 11 milioane de euro propusă de comisia de negociere mandatată de Guvern, Executivul plătind jumătate din sumă, restul, MC prin subscripţie publică naţională.

„Date fiind întrebările publice ridicate de finalizarea celei de-a doua proceduri de negociere cu privire la achiziţionarea operei "Cuminţenia Pământului" de către statul român, prin Ministerul Culturii, comunicăm faptul că Artmark nu a participat la negocieri.

Renunţarea la mandatul de reprezentare a familiei proprietare în negocierea cu statul s-a formalizat prin înregistrare la Ministerul Culturii în 10 martie 2016, înaintea începerii negocierilor cu noua comisie numită de Guvern şi condusă de Ministrul Culturii.

Am păstrat discreţia asupra acestei retrageri de la negociere cu bună-credinţă, dorind să evităm eventualitatea ca prin comunicarea publică a retragerii noastre să punem presiune asupra familiei proprietare şi membrilor comisiei de negociere.

A prevalat interesul statului român de a achiziţiona sculptura şi a reîntregi patrimoniul naţional cu proprietatea şi expunerea ei publice.”, au precizat reprezentanţii Artmark într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Totodată, casa de licitaţii de artă a făcut public şi documentul oficial al renunţării la mandat. În respectivul document adresat Ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, avocatul Alexandru Bâldea, managing partner Artmark, în calitate de mandatar, a comunicat renunţarea la mandatul de reprezentare a familiei Romaşcu în cadrul procedurii de preempţiune cu privire la sculptura "Cuminţenia Pământului" de Constantin Brâncuşi, retrăgându-se din procesul de negociere cu statul român. Acesta a anunţat că familia moştenitoare Romaşcu, direct, fără reprezentarea prin operator autorizat, va continua procedura de preempţiune cu Ministerul Culturii.

Decizia Artmark a fost comunicată familiei moştenitoare Romaşcu în întâlnirea avută cu aceştia pe 28 februarie 2016, se artă în documentul semnat de Alexandru Bâldea, directorul şi acţionarul majoritar al casei de licitaţii.

„Lămurim, şi cu această ocazie, faptul că Artmark nu s-a interpus ilegitim (sau, cum s-a spus în mod derogatoriu, „capitalist”) într-o procedură directă de negociere între stat şi familia vânzătoare, ci a acţionat în virtutea legii patrimoniului, care reglementează ca intermedierea vânzării unui bun cultural clasat în tezaur să se realizeze printr-un operator cultural autorizat (raţiunea stipulării fiind aceea ca statul să se asigure că este înştiinţat în vederea exercitării dreptului de preempţiune).

Lămurim şi faptul că nu familia proprietară a cerut statului un preţ pentru sculptură, ci statul, întrerupând prin exercitarea preempţiunii un proces de vânzare privată (care fusese iniţiat în iunie 2014), a fost cel care, juridic vorbind, a acceptat preţul de 20 de milioane euro (care fusese solicitat de proprietar în procesul de vânzare privată).”, mai precizează avocatul Alexandru Bâldea în documentul oficial al renunţării la mandat.

Proprietarii operei de artă - urmaşele arhitectului Gheorghe Romaşcu, care a cumpărat opera chiar de la Constantin Brâncuşi - şi-au recâştigat dreptul asupra lucrării după vreo nouă ani de procese şi au transmis, prin intermediul avocaţilor, că nu sunt dispuşi să dea „Cuminţenia Pământului” pe „mai nimic”.

Realizată în 1907, "Cuminţenia Pământului", alături de opere precum "Sărutul" şi "Rugăciunea" marchează cea mai apreciată perioadă de creaţie a artistului, în care acesta formula noi sensuri filosofice cu valoare universală, turnate în expresii formale de noutate absolută.

"Cuminţenia Pământului" este o operă cu un trecut încărcat, fiind cumpărată în 1911 de inginerul şi iubitorul de artă Gheorghe Romaşcu chiar de la artist. Lucrarea a fost confiscată abuziv, în 1957, de conducerea comunistă a Muzeului de Artă şi retrocedată după 51 de ani, în 2012, şi un proces îndelungat al familiei colecţionarului cu actualul Muzeu Naţional de Artă al României.

Sculptura, realizată în calcar crinoidal (primul posesor al sculpturii povestea că ştie de la Brâncuşi că ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului - grotele Savonnières), este evaluată la suma de 20 milioane de euro.

Cea mai importantă tranzacţie recentă a unei opere de Brâncuşi este adjudecarea, în 2009, la casa Christie's din Paris a sculpturii în lemn "Madame L.R.", pentru preţul de 26 de milioane de euro (fără comisioane şi taxe incluse). Cea mai recentă vânzare a unei opere de Brâncuşi, organizată tot la casa Christie's, însă la New York, în iunie 2014, s-a încheiat cu suma de 5,4 milioane de euro oferită pentru un simplu studiu în ghips al viitoarei capodopere "Sărutul".

Celebra operă a lui Constantin Brâncuşi, "Cuminţenia Pământului", ultima pe care statul român o mai poate recupera, este expusă, în prezent, la Muzeul Naţional Cotroceni.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro