Te-ai întrebat vreodată ce s-ar putea întâmpla cu profilul tău de Facebook după ce tu nu vei mai fi? O nouă aplicaţie numită "If I Die" îţi poate posta mesaje de adio pentru prieteni şi familie pe peretele tău de Facebook, informează Ad Week.
Cum este posibil aşa ceva? Tot tu vei fi cel ce îi vei surprinde pe cei dragi după trecerea în nefiinţă. Trebuie întâi să instalezi aplicaţia, apoi să înregistrezi mesaje de adio - filmate sau doar scrise. Apoi mai trebuie să le încarci şi să desemnezi trei persoane de încredere care să îţi confirme moartea. Iar în cazul în care acest lucru se va întâmpla, aplicaţia postează pe contul tău ultimele tale mesaje adresate prietenilor virtuali, care te pot jeli, tot online, şi pot da un ultim "Like" postarii tale.