Joi, 21 noiembrie 2024 - 9:00:59
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Dragostea a fugit din Paradis?


28 ianuarie 2012

Johnny-Depp-Vanessa-ParadisActorul american Johnny Deep se desparte de cântăreaţă şi actriţa franceză Vanessa Paradis după 14 ani de relaţie. Problemele în cuplu au apărut anul trecut, când Depp a fost fotografiat sărutând altă femeie.

Johnny Depp (48 de ani) este cel mai iubit star din America pentru al doilea an consecutiv, potrivit sondajului Harris Poll, care se realizează anual în SUA. Actorul nu se mai poate bucura de acest „succes" care este o dovadă a popularităţii sale. Despărţirea de Vanessa Paradis (39 de ani), după 14 ani de relaţie, a fost subiectul pe care toate ziarele, de la „Daily Mail" la „The People" l-au „tocat" săptămâna trecută.

Frumoasa franţuzoaică şi „rebelul" Johnny Depp au format unul dintre cele mai solide cupluri de la Hollywood. În urmă cu două săptămâni, la decernarea premiilor Globul de Aur de la Los Angeles, Depp nu a fost însoţit de partenera sa de viaţă şi părea abătut.

Cei care l-au văzut au spus că actorul era supărat şi că după gală a plecat grăbit, pe uşa din spate. „Johnny nu este deloc în apele lui. Prietenii lui sunt îngrijoraţi, relaţia lor se îndreaptă, în mod evident, către final", a precizat o sursă pentru „Daily Mail". Aceeaşi sursă a spus că actorul a apelat la avocaţi pentru a se ocupa de detaliile legale ale despărţirii. Chiar dacă nu sunt căsătoriţi oficial, ei au împreună doi copii, Lily-Rose, în vârstă de 12 ani, şi Christopher Jack, în vârstă de 9 ani.

Paradis şi Depp deţin o fermă în sudul Franţei, în Plan-de-la-Tour, dar şi câteva reşedinţe în Hawaii, West Hollywood, Bahamas şi în comitatul Somerset din Marea Britanie. Presa speculează că problemele au intervenit în cuplu după ce, în aprilie 2011, Depp a apărut pe prima pagină a unei reviste, sărutându-se cu agenta sa, Robin Baum.

Johnny Depp şi Vanessa Paradis s-au întâlnit prima oară în 1994, în casa unui prieten comun. Tocmai ieşise dintr-o relaţie turbulentă cu topmodelul Kate Moss (în timpul uneia dintre frecventele dispute cu iubita sa, Depp a devastat o cameră de hotel şi a bătut un paparazzo). Înainte de relaţia cu Moss, a fost logodit cu Sherilyn Fenn, Jennifer Grey şi Winona Ryder (de dragul căreia şi-a făcut un tatuaj, „Winona Forever", pe care l-a şters cu laserul chirurgical). A doua oară s-au întâlnit în 1998, când Johnny filma „The Ninth Gate" al lui Roman Polanski. Pentru amândoi a fost un coup de foudre: „Am fost atras de spatele ei. Mi s-a părut foarte sexy", a spus Depp.

La trei luni după ce şi-au anunţat public relaţia, aşteptau deja primul lor copil. „Când am devenit tată, viaţa mea s-a schimbat complet. Abia atunci mi-am dat seama că am ceva pentru care să trăiesc cu adevărat", a mărturisit actorul. Crezul lui de-o viaţă nu face ca despărţirea de Vanessa să fie mai puţin dureroasă: „Eşti căsătorit în suflet, nu ai nevoie de o hârtie pentru asta", a declarat el într-un interviu. Depp a avut un mariaj de trei ani (1983-1986) cu Lorri Anne Allison, make-up artist.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro