Joi, 25 aprilie 2024 - 4:47:28
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Vasile Blaga s-a întors la DNA Ploieşti


16 noiembrie 2016

Fostul lider al PNL Vasile Blaga a venit din nou, miercuri dimineaţă, la DNA Ploieşti, pentru efectuarea de acte procedurale în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă, scrie News.ro

La intrarea în sediul DNA Ploieşti, Blaga a refuzat să facă declaraţii, afirmând că ceea ce are de declarat le va spune procurorilor.

Blaga a venit la DNA însoţit de avocatul Cristian Ene, care a asistat-o timp de câteva ore, cu o zi înainte, şi pe fosta şefă a AEP Ana Maria Pătru, reţinută pentru 24 de ore.

Surse judiciare au declarat că la primele sale prezentări la DNA în dosarul în care este urmărit penal Vasile Blaga a uzat de dreptul său de a nu face declaraţii în faţa procurorilor.

Blaga se află pentru a treia oară la DNA Ploieşti în ultimele luni.

Fostul lider al PNL Vasile Blaga s-a prezentat, pe 1 noiembrie, la DNA Ploieşti, unde a fost chemat pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că procurorii au pus sechestru asupra unei părţi din averea sa. Procurorii au instituit sechestru asigurător pe bunuri imobile până la concurenţa sumei de 700.000 de euro în dosarul de corupţie al lui Blaga

În acelaşi dosar, procurorii au pus sechestru şi pe averea fostului primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, cercetat alături de Blaga şi de omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă.

În 28 septembrie, Vasile Blaga a fost citat la DNA Ploieşti, iar ulterior procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul său şi l-au pus sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, faptă pe care ar fi comis-o în perioada 2011 - 2012, când era secretar general al PDL.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Gheorghe Ştefan este pus sub urmărire penală în acest dosar pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro