Alerta a fost dată de către un bărbat care a povestit poliţiştilor că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat, în municipiul Ploieşti.
În urma verificărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că în cursul zilei, bărbatul de 41 de ani s-ar fi deplasat la un imobil din municipiu, iar la un moment dat, profitând de faptul că minora era singură într-o anexă a locuinţei, i-ar fi prezentat pe telefonul mobil un clip video cu conţinut pornografic şi ar fi agresat-o sexual.
Tot din verificările efectuate de poliţiştii, s-a constatat faptul că acelaşi bărbat, în luna mai a.c., ar fi agresat-o sexual şi pe sora minorei mai sus-menţionată, în vârstă de 7 ani.
În urma probatoriului administrat faţă de bărbatul în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior faţă de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală comisă asupra unui minor şi corupere sexuală a minorilor.