A trăit în cetatea Tirului pe vremea împăratului Septimiu Sever, fiind fiica unui general, Urban. Tatăl ei, vrând să o păzească de vederea omenească, a ascuns-o în cel mai înalt turn din palat, unde a aşezat zeii săi din aur şi din argint, ca zilnic să le poată aduce jertfe şi rugăciuni. Fecioara, suflet curat, privind în fiecare noapte cerul înstelat, a înţeles că idolii cei neînsufleţiţi nu au nicio putere, ci numai Dumnezeu cel adevărat. Ascultând de glasul inimii, Hristina a sfărmat idolii făcuţi de oameni, dăruind prin slugile sale sfărmăturile, săracilor.
Mânia tatălui ei n-a cunoscut margini şi a supus-o la tot felul de chinuri, ţinând-o în temniţă multă vreme, fără mâncare. Acolo, Sfânta a primit hrană şi vindecare de răni de la un înger. După aceea a fost aruncată în mare şi aici, a primit botezul Domnului, fiind scăpată tot de înger. Îndată ce a prins de veste că este vie, tatăl a poruncit să fie aruncată din nou în temniţă. Când acesta a murit, Dion, dregătorul a continuat chinurile asupra fecioarei, iar ea de fiecare dată rugându-se, mărturisea credinţa. După Dion, a luat conducerea dregătorul Iulian, care a pus-o la munci şi mai grele şi a aruncat-o într-un cuptor încins, ţinând-o acolo două zile. A rămas uimit, când deschizând cuptorul a aflat-o pe Sfântă petrecând bucuroasă în rugăciuni şi cântări, nefiind deloc părăsită de îngerul Domnului, care prefăcuse fierbinţeala cuptorului, într-o răcoare plăcută. Nici mulţimea de şerpi şi scorpioni nu i-au făcut rău, ci cu toate s-au risipit din jurul ei. Ca să o chinuie şi mai tare, a pus de i-au tăiat sânii şi limba şi aprins de mânie a poruncit să fie dată morţii, lovind-o cu suliţele.
Aşa şi-a dat cinstitul ei suflet Lui Dumnezeu, Sfânta Mare Muceniţă Hristina şi se roagă pentru noi.
