Sfântul Ştefan, numit cel Tânăr, a trăit pe vremea împărăţiei lui Atanasie, patriarh al bisericii fiind Sfântul Ghermano. Era născut în cetatea împărătească, ca fiu al unor părinţi creştini, Ioan şi Ana. Din tinereţe s-a deprins cu cartea şi, copil fiind, în toate zilele se afla cu mama sa în biserica Lui Dumnezeu, ducând o viaţă aspră şi cu fapte bune.
Venind Leon Isaurul la împărăţie, a ridicat război în popor, zicând că a cinsti Sfintele Icoane este o meşteşugire idolească. Înainte de a fugi în Sicilia, părinţii lui Ştefan şi-au pus copilul la adăpost, în mănăstirea Sfântului Auxentie. Aşezată nu departe de Calcedon, îl avea ca stareţ pe minunatul Ioan, care l-a primit cu multă bucurie şi l-a aşezat călugăr. Tânărul Ştefan nu împlinise treizeci de ani, când stareţul său s-a mutat la Domnul şi atunci, a fost ales egumen, purtând grijă mănăstirii sale, cu multă inimă.
Când la împărăţie a venit fiul lui Leon, relele au început şi mai tare, bisericile erau prădate şi pustiite, icoanele sfărmate şi arse, monahii izgoniţi şi chinuiţi. Aflând de Sfântul Ştefan că se închină icoanelor, l-a numit eretic şi prinzându-l, după multe chinuri l-au închis în temniţă. Aici, acesta îi îndemna pe toţi spre pocăinţă şi făcea toată rânduiala şi slujba călugărească. Chinuit cumplit şi-a dat cinstitul suflet în mâinile Lui Dumnezeu şi a luat cununa muceniciei.