După finala Turneului Campioanelor, câştigată de Serena Williams în faţa Simonei Halep, presa internaţională a scris "răzbunare dulce", făcând referire la eşecul din grupe în faţa româncei, dar "fulgerul nu a putut lovi de două ori" (pentru Halep -n.r.).
"Răzbunare atât de dulce pentru Serena Williams...", a notat CNN.com. "La patru zile după ce a suferit o înfrângere umilitoare în faţa Simonei Halep, Serena Williams a răsturnat situaţia şi a câştigat pentru a cincea oară Turneul Campioanelor, printr-o victorie zdrobitoare - 6-3, 6-0", menţionează site-ul Mediafax.
"Serena Williams se răzbună pe Halep şi câştigă pentru a treia oară consecutiv Turneul Campioanelor", a scris agenţia France Presse. "Americanca Serena Williams a zdrobit-o cu 6-3, 6-0 pe românca Simona Halep în finală, luându-şi revanşa în faţa celei care i-a administrat miercuri cea mai severă înfrângere de după 1998", adaugă AFP.
Wtatennis.com consideră că Williams a dominat-o pe Halep, la două zile după ce a suferit "o înfrângere devastatoare" în faţa româncei. "Numărul 1 mondial a câştigat Turneul Campioanelor pentru a cincea oară. (...) În plus, o orhidee a primit numele ei", menţionează site-ul WTA.
Site-ul oficial al Turneului Campioanelor notează de asemenea că Serena Williams s-a răzbunat în finală după înfrângerea suferită în grupe în faţa Simonei Halep. "La patru zile după ce a trăit una din cele mai severe înfrângeri din carieră, Serena Williams s-a răzbunat într-un mod spectaculos, zdrobind-o pe Simona Halep, 6-3, 6-0, în finala Turneului Campioanelor", scrie wtafinals.com.