Un anchetator din cadrul Comitetului rus de anchetă a fost reţinut în timp ce primea un milion de dolari mită, a anunţat marţi Iulia Ivanova, adjunct al şefului departamentului din Moscova al Comitetului de anchetă, relatează agenţia Tass.
"Suspectul a fost reţinut şi în curând va fi luată o decizie privind măsura restrictivă care va fi dispusă împotriva sa", a declarat Ivanova, adăugând că departamentul din Moscova a fost implicat direct în depistarea infracţiunii.
Potrivit unei surse citate de Tass, un oficial de la departamentul de anchetă din estul Moscovei a cerut mită de la reprezentantul unei bănci din oraş, pentru a-i garanta că nu vor fi efectuate percheziţii acolo şi nu vor fi aduşi suspecţi în faţa justiţiei.
"Anchetatorul a încercat să ia mita prin intermediul unui avocat al conducerii băncii şi a fost prins în flagrant în biroul său", a precizat sursa citată.
TITLURILE ZILEI:
• 42 de persoane salvate din calea dezastrului dezlănţuit la Slănic. Terenul continuă să se lase • HIDRO PRAHOVA SA – Buletin informativ privind calitatea apei în Prahova, emis în data de 26 aprilie 2024 • Ion Iliescu în atenţia procurorilor. Audiat la domiciliu în dosarul mineriadei • 42 de persoane salvate din calea dezastrului dezlănţuit la Slănic. Terenul continuă să se lase • HIDRO PRAHOVA SA – Buletin informativ privind calitatea apei în Prahova, emis în data de 26 aprilie 2024 • Ion Iliescu în atenţia procurorilor. Audiat la domiciliu în dosarul mineriadei
Un anchetator rus a fost reţinut în timp ce primea un milion de dolari mită
26 mai 2015
- Tags:
- impotriva,
- depistarea,
- comitetului,
- implicat,
- marti,
- primea,
- dolari,
- decizie,
- banci
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina - FOTO
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
Anul - ediţia nr. 3458
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare