Marţi, 15 octombrie 2024 - 5:37:53
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Timp de o săptămână, Vălenii de Munte e capitala culturală a tuturor românilor


13 august 2016


 

Ideea înfiinţării unei instituţii culturale care, prin programul ei, să-i unească pe toţi românii într-un „cuget şi simţiri” a fost vehiculată, pentru prima oară, cu ocazia comemorării de la Putna, în 1904, a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare.

​La 11 iunie 1908, în paginile ziarului „Neamului românesc” se anunţa că mai mulţi profesori şi învăţători au hotărât să ţină cursuri de vacanţă la Vălenii de Munte, pe timp de o lună, iar ziarul prahovean „Biruinţa” scria că această iniţiativă s-a născut din „dorinţa de a răspândi cât mai multă lumină şi învăţătură bună. Şi ce satisfăcut va fi în sufletul său marele profesor când se va vedea înconjurat de tineri dornici să se lumineze din lumina gândirii şi ştiinţei lui”.

​Cursurile de vară de la Vălenii de Munte, care mai târziu vor purta numele celui care le-a iniţiat, au fost deschise în seara zilei de 2 iulie1908 şi au ţinut până la 2 august acelaşi an. La deschidere au participat 50 de „cursişti”, termen dat de Nicolae Iorga, dar pe parcurs au fost audiate de peste 150 de participanţi veniţi pe cont propriu din vechiul Regat, dar şi din Transilvania şi Bucovina, intelectuali, studenti, mulţi învăţători, elevi din cursul superior, meseriaşi, negustori, dar şi ţărani din împrejurimile Teleajenului.

​Universitatea creata de Nicolae Iorga la Valenii de Munte a avut dublu caracter: national si cultural. În cursul anilor, tribuna Universităţii a fost onorată de o serie de personalităţi marcante din ţară, dar şi din străinătate, cursurile având rezonanţă şi europeană.

​Majoritatea prelegerilor aveau caracter istoric, abordând atât istoria naţională, cât şi cea universală. Istorici ca A.D. Xenopol, Vasile Pârvan, Silviu Dragomir, Andrei Otetea, N. Bălcescu, D. Berciu, N. Cartojan, C: G. Giurescu, Al. Lepădatu au dat strălucire şi prestanţă Universităţii de Vară „N. Iorga” de la Vălenii de Munte.

Cu unele intermitenţe, Universitatea de Vară „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte a fost activă până în 1946 când s-a impus desfiinţarea ei. În iulie 1968 a fost redeschisă sub auspiciile Societăţii Ştiinţifice Istorice, dar în 1978 a fost din nou închisă. Cursurile au fost reluate după 1990 şi continuate pânmă astăzi, fără întrerupere.

Indiscutabil, Cursurile de vara de la Valenii de Munte din 1908 au reprezentat un inceput remarcabil al unei institutii  cunoscuta, in general, sub numele de Universitatea Populara „Nicolae Iorga” – cu ţeluri national-politice, o institutie necesara lumii românesti de la inceputul secolului al XX-lea, care va contribui la crearea spiritului de jertfa indispensabil infaptuirii României Mari, o institutie care tocmai datorita telurilor sale naţional-politice, mai există si dupa o suta de ani de la intemeiere.

Ediţia din acest an a Universităţii Populare „Nicolae Iorga” îşi va desfăşura tradiţionalele Cursuri de vară la Vălenii de Munte  în perioada 14 – 19 august,  organizatori fiind Ministerul Culturii, prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, împreună cu Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Oraşului Vălenii de Munte, prin instituţiile de cultură ale acestora.

Deschiderea oficială va avea loc duminică, 14 august 2016, începând cu ora 10.00, la Centrul Cultural „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte.

 

 

Cu acest prilej, vor susţine alocuţiuni acad. Dan Berindei- vicepreşedintele Academiei Române,  acad. Eugen Simion, acad. Valeriu Matei, prof. univ. dr. Andrei Marga, Ionuţ Vulpescu - fost ministru al Culturii, Ioana Mădălina Lupea- subprefectul judeţului Prahova, Bogdan Andrei Toader- preşedintele Consiliului Judeţean Prahova şi Florin Constantin - primarul oraşului Vălenii de Munte.

Temele principale ale Cursurilor din acest an sunt următoarele:

  • 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial;
  • realizarea Marii Uniri; 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi,
  • 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române,
  • 150 de ani de la proclamarea principelui Carol de Hohenzollern Sigmaringen, ca domnitor al României.

Ca şi în anii precedenţi, Cursurile de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte vor fi onorate de participarea unor cunoscuţi oameni de cultură din ţară şi din afara graniţelor ţării, academicieni, membri ai Uniunii Scriitorilor din România şi ai Uniunii Scriitorilor din Moldova, reputaţi istorici şi scriitori din Germania, Republica Moldova etc. Anul trecut, spre exemplu, prezenţa moldovencei Maia Sandu  la microfon (foto) a fost una dintre surprizele Cursurilor.

Remarcabilă este prezenţa Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, care participă cu două expoziţii şi un spectacol muzical-poetic. Evenimentele organizate de ICR Chişinău se vor desfăşura conform următorului program:

  • Expoziţia „Constantin Brâncuşi - Pasărea Măiastră” va fi inaugurată în data de 14 august la Palatul de Cultură din Vălenii de Munte. Expoziţia va beneficia de ample prezentări din partea de academicianului Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău şi a criticului de artă Pavel Şuşară.
  • Expoziţia „Spătarul Nicolae Milescu - primiul enciclopedist român” va fi vernisată pe data de 15 august la Casa memorială „Nicolae Iorga” şi va fi prezentată de acad.Valeriu Matei.
  • Spectacolul muzical-poetic Mihai Eminescu - Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată, susţinut de actorul Nicolae Jelescu şi poetul Valeriu Matei, acompaniaţi la chitară de Viorel Burlacu, va avea loc pe data de 16 august la Palatul Peleş Sinaia.
  • De asemenea, în cadrul ediţiei din acest an, se vor desfăşura prelegeri, mese rotunde, lansări de carte şi expoziţii, dedicate celor 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, evenimente organizate în cadrul  Anului „Constantin Brâncuşi”.
 

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 14 octombrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro