Ploieştiul era odinioară unul dintre cele mai importante oraşe industriale ale României. Vremurile s-au schimbat, iar marile fabrici care odinioară ofereau zeci de mii de locuri de muncă au falimentat şi au devenit nişte zone negre pe harta oraşului. Platformele industrial odinioară prospere au căzut pradă hoţilor de fier vechi şi s-au transformat în gropi de gunoi.

A venit vremea ca toate aceste zone să intre într-un proces amplu de regenerare urbană, chiar dacă acest lucru presupune investiţii masive, atât din fonduri private, dar şi din fonduri de la bugetul local.

Idei frumoase au şi reprezentanţii societăţii civile din Ploieşti, care au propuneri viabile pentru regenerarea urbană a oraşului lui Nenea Iancu:

Corneliu Moraru – fondator Asociaţia Iubesc Ploieştii:

"Oricât de legaţi afectiv am fi de ele, mai ales generaţia părinţilor noştri, consider că a trecut vremea în care marile unităţi economice îşi aveau locul în oraş. Mai degrabă ar trebui amplasate la periferia sau chiar în afara Ploiestiului. Eu văd partea privată ca motor al acestei schimbări, susţinută de Primărie prin facilităţi financiare şi crearea de infrastructură rutieră şi de transport. Tendinţa este acesta oricum, dacă ne gândim la fostele fabrici "Flacăra" sau „1 Mai", în locul cărora au fost construite centre comerciale. Pe mai departe cred că va continua acest trend cu menţiunea că proprietarii vor începe să construiască şi ansambluri rezidenţiale sau clădiri de birouri. Interesant este că în zonele în care s-a intervenit până acum a avut loc o creştere economică a cartierelor prin deschiderea de mici magazine/afaceri în preajma centrelor comerciale nou construite. Nu în ultimul rând, e important să conştientizăm faptul că acest proces este unul de durată. El va dura decade întregi (20, 30 de ani) şi va contribui în bine la viaţa oraşului prin creşterea calităţii vieţii si reducerea nivelului poluării."

Lucian Vasile, fondator Asociaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare Urbană, istoric, autor şi coordonator al mai multor volume dedicate Ploieştiului:

"Discuţia despre patrimoniul industrial stârneşte, de obicei, foarte multe patimi şi controverse. În fond, este perfect normal deoarece mulţi dintre cei care îşi spun părerea sunt legaţi afectiv de acele locuri unde au învăţat o meserie, unde şi-a petrecut o bună parte din viaţă şi unde au legat prietenii. Dar lumea se schimbă. Economia de astăzi este cu totul de alta faţă de cea din urmă cu treizeci de ani, ca să nu mai vorbim de alte perioade privite cu şi mai multă nostalgie şi idealizate poate nemeritat de mult precum interbelicul ori chiar epoca lui Carol I. Trăim o perioadă numită „post-industrială", iar termenul nu este pus fără rost. Transformările tehnologice, automatizarea şi comportamentul consumatorilor au modificat structura economică, iar unele ramuri, în mod firesc, au trecut printr-o prefacere. Aşa că este firesc ca unele fabrici să dispară sau să fie relocate în afara localităţilor. Oraşul creşte, oraşul se transformă, oraşul se modernizează. Este un curs firesc. Aş asemăna această scoatere a fabricilor din interiorul oraşului cu legislaţia din vremea lui Cuza când cimitirele parohiale au fost dezafectat, iar mormintele transferate la periferie, într-un spaţiu nou amenajat. Şi atunci au fost voci care s-au pronunţat împotrivă, afirmând că se pierde ceva din specificul oraşului, că se alterează moştenirea istorică sau că este un act nefericit. Timpul însă le-a infirmat: pe locurile acelea s-au ridicat construcţii utile pentru localnici, care au coagulat comunitatea sau au ajutat-o să se dezvolte. La fel şi astăzi: uzinele dispar pentru că piaţa liberă nu le mai cere. În locul lor apar alte ansambluri comerciale sau rezidenţiale care reflectă noile nevoi şi într-o economie vie şi într-o societate liberă aceste tranformări sunt normale. Să nu fiu însă greşit înţeles: la fel cum nu văd de ce ar trebui păstrate fostele zone industriale din oraş, la fel de bine nu susţin nici ştergerea completă a patrimoniului de acest fel. În fond, aceste fabrici au avut un rol covârşitor în modelarea trecutului local. Pe lângă demolare cred că există şi alternativă reconversiei, iar în ţară avem câteva exemple notabile precum fosta bursă de mărfuri din Bucureşti, devenită hub cultural, ori Halele Carol, astăzi spaţiu de concerte. Dar pentru a ajunge la acest rezultat, este nevoie atât de investiţii - fie din fonduri private, fie prin diferite programe europene de finanţare - cât şi de educaţie. Proprietarii trebuie ajutaţi să conştientizeze însemnătatea acelui spaţiu şi potenţialul său. Clădiri noi se ridică peste tot şi, de multe ori, nu se remarcă prin ceva anume. Pe când istoria nu poate fi creată. Fie o ai şi o valorifici, având toţi de câştigat, de la proprietari la consumatorii direcţi şi la comunitatea în sine, fie o pierzi. "

Alex Bondrea, arhitect, Preşedintele Filialei Prahova a Ordinului Arhitecţilor din România:

"Personal, văd o oportunitate foarte mare pe care o are Municipiul Ploieşti, faţă de alte oraşe din ţară cu privire la zona lui - fostă industrială :

1. existenţa unui inel virtual de zone industriale dezafectabile în mare măsură, coroborat cu prezenţa căii ferate industriale poate deschide premisele reconversiei acestora şi folosirii inelului feroviar în beneficiul transportului public, prin crearea unui inel de transport feroviar urban.

2. zonele industriale pot deveni centre urbane, ce gravitează centrului geografic, care să preia din încărcarea socio/economico/administrativă a oraşului - disipând tensiunea centrului

3. zonele industriale pot avea ocazia unei dezvoltări pe verticală mult accentuată, astfel încât să permită ocuparea cât mai raţională a terenului în favoarea spaţiilor verzi, spaţii la care oraşul actual este deficitar

4. densificarea zonelor foste industriale trebuie permisă doar cu corelarea unui inel auto paralel cu cel feroviar, inel ce trebuie dimensionat corect pentru ca densitatea populaţiei să fie corect descărcată în densitatea auto prin străzi de categorii superioare

5. În oricare din cazuri, raportul între suprafaţa construită şi suprafaţa verde trebuie să fie în favoarea celei verzi.

Ca idee personală, ar fi de studiat negocierea cu posibilii investitori cu autorităţile aprobatoare a regulamentelor (PUZ,PUG) a unor procente între suprafaţa construită şi cea verde, putând fi mărită cea construită dacă se asigură funcţiuni culturale - galerii de artă, teatre, săli de spectacole, şi obligatoriu în zonele verzi să facă dovada personalizării lor cu obiecte de artă moderna - instalaţii, statui (exclus- busturi).

Separat de zonele industriale sau, de ce nu chiar prin identificarea uneia în care se poate realiza, aş propune inserţia unui ansamblu cultural major urban cu valenţe de obiect de arhitectură manifest care ar putea sp polarizeze atât o populaţie avidă după cultură cât şi un turism cultural major - a se vedea exemplele oraşelor regenerate europene - Sevilia, Valencia, Bilbao - sunt oraşe care s-au regenerat prin inserţia unor "obiecte" de arhitectură majore."

Graţian Mihăilescu - fondator UrbanizeHub, specialist in politici publice si dezvoltare urbana sustenabila

"Există nişte trenduri la nivel internaţional şi nişte exemple de bune practici, numai că aceste lucruri durează până să se vadă şi rezultate. La noi, în Romania, au început deja să se implementeze proiecte macro de regenerare urbană, în general este vorba despre transformarea unor spaţii moarte în spaţii vii, reamenajarea şi designul aspectului exterior al unor spaţii care sunt părăsite şi îşi vor găsi utilitate publică. Se întâmplă în Reşiţa, care este un spaţiu industrial care se transforma si se reinventează, se întâmplă în Valea Jiului, cu proiectul de cultură Planeta Petrila, unde nişte oameni, artişti, arhitecţi, încearcă sa transforme zona aceea într-un hub culturalo-artistic, altfel încât lumea să fie atrasă din punct de vedere turistic de perspectivele acestea artistice, deci există o grămadă de exemple de bune practici care deja au început sa apară şi la noi.

De obicei ar trebui sa se lucreze cu firme de consultanţă specializate in domeniul de regenerare urbană si într-un parteneriat cu administraţia publică şi cu experţi pe diferite domenii, să se încerce sa se reabiliteze acele spatii destinate uitării astfel încât să fie reutilizate şi reîmprospătate din punct de vedre al activităţilor culturale, să găzduiască fel şi fel de expoziţii, fie pur şi simplu inaugurarea unor huburi de inovare socială în care să se desfăşoare evenimente.

Ştiu proiecte care au început unele fie din partea administraţiei, fie din partea privatului, altele pur şi simplu ca un parteneriat între administraţie şi investitor.

La Reşiţa, pe un spaţiu de 10 hectare, ocupat de halele industriale ale fostului Combinat Siderurgic , Primăria împreună cu un dezvoltator imobiliar vor să ecologizeze terenurile şi să dezvolte un parc pentru tineri şi să facă şi un mall. Practic, pur şi simplu 10 hectare nefolosite şi pe care erau nişte hale care mai aveau puţin şi picau, au fost cumpărate de un investitor şi, în parteneriat cu Primăria care s-a angajat că va face infrastructura necesară şi le facilitează obţinerea autorizaţiilor, investitorul s-a angajat că în următorii cinci-opt ani va dezvolta acolo mai multe proiecte care vor schimba faţa zonei.

Ideea e să existe chimie între investitor şi administraţie, să existe înţelegere, să a existe un parteneriat şi să câştige toată lumea.

Avantajele sunt evidente, pentru că noi vorbim despre conceptul lansat de arhitectul Jan Gehl, de "oraşe pentru oameni", oraşe sustenabile şi faptul că un spaţiu care nu este utilizat este dat în folosinţă pentru oameni, fie pentru activităţi comerciale, fie culturale, fie activităţi de micro-business, asta dă viaţă oraşului. Cu cât oraşul este mai plin de viaţă, cu atât oraşul respectiv este în plin avânt economic, asta este clar."