Ca în fiecare an, doamnele şi domnişoarele din Buşteni au avut parte de multe surprize, pregătite în mod special de autorităţile locale cu ocazia Mărţişorului.
Nae Savel, viceprimarul cu atribuţii de primar al oraşului Buşteni, a oferit ghivece cu flori şi mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor care s-au aflat ieri în faţa Primăriei Buşteni. Gestul frumos de a dărui flori de Ziua Internaţională a Femeii a devenit tradiţie la Buşteni şi va continua şi pe 8 Martie.
Tot de 1 Martie, Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni a găzduit, începând cu orele 18:00, un savuros spectacol de umor, muzică şi poezie, oferit tuturor doamnelor şi domnişoarelor de către Primăria Buşteni. Evenimentul, desfăşurat sub denumirea ”Doamnă, cu drag, un mărţişor”, a fost susţinut de Grupul Vouă, care pe 8 Martie 2017 împlineşte 35 de ani de la înfiinţare.
La sfârşitul spectacolului, viceprimarul cu atribuţii de primar al oraşului Buşteni, Nae Savel, a făcut un gest deosebit, oferind câte o floare tuturor doamnelor prezente în sală.
”Spectacolul, pentru noi, a fost exact ca o zi însorită de primăvară, pentru că publicul prezent a reacţionat neaşteptat. Doamnele şi domnişoarele au râs, au ascultat momentele de muzică şi poezie, într-o atmosferă de teatru. Primul spectacol din acest an, ocazionat şi de împlinirea a 35 de ani de la înfiinţarea Grupului Vouă, ne-a făcut să ne simţim foarte tineri...la suflet!”, a declarat Adrian Fetecău, liderul trupei umoristice ”Vouă”, la finalul spectacolului.
TITLURILE ZILEI:
• Criză tăcută în farmacii. Plăţile întârziate pun în pericol accesul pacienţilor la tratamente în Prahova • Pensionări la 48 de ani? Bolojan trage frâna: „Nu mai putem susţine un sistem atât de nedrept” • Generaţia dependentă? Tot mai mulţi adolescenţi din România intră în lumea jocurilor de noroc, cu mult înainte de 18 ani • Criză tăcută în farmacii. Plăţile întârziate pun în pericol accesul pacienţilor la tratamente în Prahova • Pensionări la 48 de ani? Bolojan trage frâna: „Nu mai putem susţine un sistem atât de nedrept” • Generaţia dependentă? Tot mai mulţi adolescenţi din România intră în lumea jocurilor de noroc, cu mult înainte de 18 ani
Flori, muzică şi poezie pentru doamnele şi domnişoarele din Buşteni, de Mărţişor
2 martie 2017
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
Anul - ediţia nr. 3789
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 9 iulie 2025
Autentificare
Autentificare