Inspecţiile tehnice periodice (ITP) vor fi înregistrate obligatoriu printr-un sistem video începând cu data de 20 mai, potrivit noilor reglementări.
Autorităţile stabiliseră iniţial ca termen-limită pentru instalarea sistemelor de supraveghere video data de 1 ianuarie 2017, însă au amânat pragul cu aproape un an şi jumătate, pentru a da posibilitatea tuturor firmelor din domeniu să se conformeze noilor cerinţe, scrie avocatnet.ro.
Măsura este inclusă în Ordinul Ministerului Transporturilor (MT) nr. 2.133/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică.
Staţiile ITP sunt obligate să instaleze un sistem video, în caz contrar riscă suspendarea activităţii.
Actul normativ introduce anumite clarificări în ceea ce priveşte cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească sistemele video, fiind prevăzută, printre altele, şi reducerea datei de stocare a înregistrărilor, precizează sursa citată.
Astfel, staţiile ITP sunt obligate să păstreze înregistrările video pe o perioadă de şase luni.
Ce trebuie să conţină sistemul video al staţiilor ITP
Sistemul de supraveghere video trebuie să fie dotat cu cel puţin două camere de supraveghere şi un recorder digital DVR, care să poată înregistra la rezoluţii HD.
Sistemul trebuie instalat astfel încât să asigure înregistrarea continuă a activităţilor desfăşurate pe linia de ITP, după cum urmează:
- să permită vizualizarea tuturor înregistrărilor realizate pe un ecran corespunzător şi accesibil inspectorului RAR;
- să permită înregistrarea şi vizualizarea pe fluxul de ITP a vehiculului inspectat, a culorii exacte a acestuia şi a plăcii/plăcilor cu numărul de înmatriculare, indiferent de condiţiile de iluminare existente;
- să permită înregistrarea activităţii de pe linia de ITP pe durata maximă de funcţionare, respectiv de luni până vineri între orele 8.00 şi 20.00 şi sâmbăta între orele 8.00 şi 14.00;
- să permită înregistrarea şi vizualizarea corespunzătoare a indicaţiilor afişajului/afişajelor analogic/analogice sau a indicatoarelor analogice ale standului/standurilor de frânare instalate pe linia de ITP.