În preajma zilei de 1 Decembrie 2005, mă aflam la Chişinău. Prilej de a vizita Ambasada României, cu speranţa de a realiza un interviu cu ambasadorul Filip Teodorescu. Cu ajutorul tânărului său consilier Vasile Nanea, mi s-a permis intrarea, dar nu înainte de a fi avertizat că dl. Ambasador este extrem de ocupat, deci nu mai mult de vreo cinci minute. Întâlnirea cu Excelenţa Sa a durat însă aproape trei sferturi de oră, timp pentru o discuţie amplă despre relaţiile moldo-române, interviul fiind publicat atât în presa prahoveană, cât şi în cea din stânga Prutului.

După tragicele evenimentele din 7 aprilie 2009, dl. ambasador şi consilierul său au fost expulzaţi la ordinul preşedintelui comunist Voronin, România fiind acuzată de faptul că ar fi sprijinit revolta tinerilor!

...Acum, după atâţia ani, pe o reţea de socializare, l-am „reîntâlnit” pe dl Vasile Nanea, care, ca bun român, a postat o relatare de la sărbătorirea Limbii Române la Bucureşti, intitulată O sărbătoare în frac, pe care o supun atenţiei dvs.

Limba română este sărbătorită în Basarabia de aproape un sfert de secol, în fiecare an la 31 august. Pentru românii basarabeni, această sărbătoare culturală este o Zi Naţională. E firesc: timp de peste 200 de ani ei au tot luptat s-o menţină în viaţă, în faţa unei limbi ruse tot mai agresive, tot mai cotropitoare.
Noi, cei din dreapta Prutului, ne-am trezit cu limba română în curte, apărată de propriile garduri. Nu am avut de luptat cu nimeni în această privinţă, Basarabia fiind pentru noi un scut şi din acest punct de vedere. Cu toate acestea, România a hotărât, în anul 2013, să legifereze această sărbătoare la aceeaşi dată, cu gândul la Reîntregirea definitivă ce va să vină, aşteptată tot de două secole.

...Ne aflăm în Parcul Titan din Bucureşti, care poate fi comparat cu orice alcătuire occidentală având aceeaşi destinaţie. Spaţiul rezervat evenimentului devine treptat aproape neîncăpător. Suntem câteva mii de oameni (au fost pregătite doar vreo 200 de scaune) care participăm la „Ziua Limbii Române”, ediţia a II-a, cu precizarea că printre protagonişti apar nume de excepţie: renumitul compozitor Eugen Doga (foto), Orchestra Simfonică Bucureşti, formaţia „Zdob şi Zdub” ş.a. Începutul manifestării este marcat de desfăşurarea unui tricolor lung de 150 de metri, sub coordonarea ziaristului Lulea M.D.

Suntem nişte norocoşi. Ne aflăm pe malul unui lac, printre arbori exotici, avem un cer senin, pe care lunecă pescăruşi grăbiţi, un soare discret, o temperatură normală, un aer ozonat. Un public de toate vârstele, printre care copii aşezaţi după ceafa taţilor, femei frumoase şi elegante din România şi Republica Moldova aşteaptă valsurile şi tangourile maestrului Doga, cunoscute şi iubite în toată Europa.

Începe muzica! În următoarele clipe se petrece ceva senzaţional. Câteva perechi de tineri se desprind din public şi dansează în spaţiile rămase libere, oameni buni! Ce se observă? Că trupurile tinerelor femei se înfăşoară uneori pe trunchiul de arbore al bărbaţilor ca nişte ramuri de salcie, fie şi plângătoare. Se dansează cu pasiune, cu frenezie, iar unora dintre noi ni se face „pielea de găină”. Se trăiesc momente înălţătoare cu prilejul acestei sărbători a limbii române. Limba română este sărbătorită prin muzică de o calitate excepţională şi dans. După câteva interpretări pe scenă, însuşi compozitorul învită la un vals o tânără româncă, iar aplauzele nu mai contenesc. Totul este de o eleganţă înăţătoare. Tot ce se petrece aici te duce cu gândul la o „înaltă societate” dintr-o perioadă de basm...

Acelaşi mare român Eugen Doga îmi scrie, în final, pe o carte: „Dragă Vasile Nanea, ce bucurie îmi faceţi că ne revedem! Să vă dea Domnul viaţă lungă şi fericire!”
Rememorez întregul spectacol. Plec mai târziu, cu gândul că o asemenea Românie unită, cu un asemenea suflet, nu poate muri niciodată. Suntem mai civilizaţi şi mai puternici decât ne ştim noi înşine. Un singur lucru ar mai trebui: să ne redescoperim, să fim conştienţi de adevărata noastră valoare.