”Sunt cetăţeancă a Ucrainei, îi studiez limba, istoria şi cultura, îi respect legile, însă, socot că, în primul rând, fiecare trebuie să-şi cunoască limba, istoria şi tradiţiile neamului său, ca să ştie de unde vine şi încotro merge, mărturiseşte, într-o curată limbă română, tânăra studentă Maria Ivanov ( în foto).

Ucraina este o ţară care se îndreaptă cu paşi repezi spre Uniunea Europeană, unde drepturile omului sunt puse pe primul plan. Doresc ca, în această situaţie, şi noi, minorităţile naţionale, să fim tratate cu respect şi demnitate, pentru că ”…nu suntem o pleavă mânată de vânt, o buruiană rătăcită pe o margine de drum, o viţă ajunsă fără strugure şi fără rădăcină. Suntem un popor!” (Ion Druţă). Avem rădăcini vânjoase, rădăcini care se cheamă Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Grigore Vieru ş.a. şi suntem convinşi că ne surâde un viitor luminos. Vorba cântecului: ”Să trăiască neamul meu, să mi-l ţină Dumnezeu!”.

Nu mi-am dorit nicicând să fac parte din alt neam, oricât de falnic şi puternic ar fi. Sunt româncă din talpă. Locuiesc într-un sat pitoresc pe malul stâng al Dunării, satul Cartal, care stă mândru pe culmea dealului cu aripile desfăcute. Se pare că-şi ia zborul, însă, îl ţin aici oamenii cu dragostea şi grija lor pentru limbă, neam, tradiţii, obiceiuri. De la Cartal până la Isaccea este numai o azvârlitură de băţ, însă majoritatea consătenilor mei privesc spre Patria-mamă numai prin binoclu. Eu pot să spun că sunt o norocoasă, fiindcă am avut ocazia să vizitez anul trecut România. La Galaţi, m-am simţit ca acasă. Am găsit inimi deschise şi oameni plăcuţi – români de-ai mei. M-aş întoarce în România ori de câte ori voi avea posibilitatea. ”România hrăneşte sufletul şi inima” (Prinţul Charles).

Cântecul şi dansul popular sunt hrana de suflet a românului. În familia mea, dintotdeauna,  s-a cântat numai româneşte. ”Când aud, mamă, vioara / Cum saltă pe strună, / Inima din piept îmi saltă / Parcă-ar fi nebună”. De aceea, dansez de opt ani în ansamblul de dansuri populare ”Opincuţa”. Port cu mândrie şi onoare costumul tradiţional românesc. Se zice că iubindu-ţi portul popular, te iubeşti pe tine, îţi iubeşti rădăcinile şi de acolo îţi vine toată puterea şi rezistenţa în viaţă.

Încă elevă fiind, am făcut câteva lucrări de cercetare, nu prea mari. M-au interesat originea familiei mele (am descoperit că strămoşii mei au venit din orăşelul Luncaviţa în anul 1812), jocurile copilăreşti ale bunicilor şi străbunicilor mei, colindele frumoase din satul meu (care se asemănă foarte mult cu cele de la Turcoaia, România). La Cartal, în seara de Crăciun, se umblă cu Moşul (la fel ca Moşoaiele la Luncaviţa). Asta ne dovedeşte, încă o dată, că avem aceeaşi limbă şi sângele ne pulsează la fel.

Doresc continuitate pentru neamul meu, limbă şi tradiţii. De aceea. am ales să-mi continui studiile la Secţia de Limbă Română a Universităţii Umaniste din Ismail. Visez să devin profesoară de limba română, ca să păstrez acel ”… şirag de piatră rară” şi să-l transmit generaţiilor viitoare. Păstrarea identităţii lingvistice este parte integrantă a identităţii noastre ca şi comunitate românească, iar învăţământul în limba română joacă un rol esenţial în păstrarea acesteia”.


Autor: Marina Ivanov – studentă în anul I la Secţia de Limbă Română a Universităţii Umaniste din Ismail, originară din satul Cartal (Orlivka)


Acest material, publicat de Redacţia POCpress, a obţinut premiul I la cea de-a III-a ediţie a concursului de eseuri pentru tinerii români din Ucraina “Identitate românească în spaţiul european”, organizat de Asociaţia Convergenţe Europene şi asociaţia Eurocentrica.

Proiectul a fost susţinut de Ambasada României la Kiev şi de consulatele româneşti din Odesa, Cernăuţi şi Slatina (Solotvino, Transcarpatia.