Persoanele fizice care vor să-şi izoleze termic locuinţa vor putea cere de la stat o sumă nerambursabilă de până la 40.000 de lei, prin programul „Casa verde Plus”.
Prin intermediul programului „Casa verde Plus”, statul vrea să încurajeze folosirea materialelor izolatoare organic-naturale pentru a reduce consumul energetic al clădirilor, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea mediului.
Banii nerambursabili vor fi acordaţi persoanelor fizice atât pentru casele aflate în construire, cât şi pentru cele deja existente, însă, aşa cum reiese din actul normativ, numai dacă acestea au cel mult parter şi două etaje.
„Finanţarea se acordă sub forma unei prime de eficienţă energetică în valoare de maximum 40.000 de lei, aferentă cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat şi finisat, pentru izolarea locuinţelor aflate în faza de construcţie şi pentru izolarea locuinţelor existente”, scrie într-un act normativ al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, publicat în Monitorul Oficial.
Fiecare solicitant va putea să ceară o singură primă de eficienţă energetică, iar eventualele costuri suplimentare, ce vor depăşi finanţarea nerambursabilă (sau pur şi simplu nu vor fi considerate eligibile), vor fi suportate de către acesta.
În ceea ce priveşte materialele de izolaţie organic-naturale, ordinul de ministru face referire la cânepă, lână, bumbac – denim reciclat, plută, celuloză din materiale reciclate şi alte materiale asemănătoare (agrementate tehnic).
Actele necesare sunt prezentate pe site-ul avocatnet.ro.