La 27 ianuarie 1785, în Silezia, în plin câmp, în faţa a vreo cincizeci de ţărani, a apărut deodată o unitate de infanterie dispusă pe trei coloane, în frunte cu doi ofiţeri purtând drapele roşii. La un moment dat, trupa s-a oprit şi prima linie a tras în direcţia ţăranilor care totuşi n-au auzit niciun zgomot. După ce s-a risipit fumul, au apărut husarii călări, care au dispărut la fel de repede. Scena s-a repetat la 3 februarie, în faţa a patru sute de persoane şi din nou pe 15 februarie, în faţa a treizeci de persoane.
De data aceasta a fost anunţat generalul Von Sass, care s-a deplasat îndată la faţa locului cu un detaşament. Armata fantomă, care între timp dispăruse, şi-a făcut din nou apariţia imediat. Câte un ofiţer călare din fiecare armată s-a desprins, fiecare mergând în întâmpinarea celuilalt. Cel viu a interpelat fantoma care nu a răspuns, şi a vrut să tragă în ea, când deodată totul a dispărut.
Alte cazuri: o bătălie cumplită care a fost văzută de cinci ori în acelaşi loc în Anglia în 1642, la două luni după ce s-a petrecut într-adevăr. Trimişii lui Carol I al Angliei au izbutit chiar să recunoască printre luptătorii fantomă pe unii dintre cei care pieriseră acolo. Alt caz, mai curios: în 1574 la Utrecht, cinci soldaţi din gardă, văd la orizont pe “la miezul nopţii o luptă înverşunată care în realitate avea să se desfăşoare abia după douăsprezece zile.
În fine, mai recent ministrul apărării al “Graţioasei sale Majestăţi” Elisabeta II, a trebuit să deschidă o anchetă cu privire la lupta spectrelor, care are loc în fiecare 23 octombrie la Kleiton, într-o tabără a armatei, care serveşte drept depozit de muniţii.
P.S. Oare aceste armate-fantome reprezintă dovada faptului că există “alunecări în timp”?
