Vă povestim astăzi o întâmplare reală, petrecută în fotbalul dinainte de faimoasa Revoluţie, care ne-a adus o democraţie uneori mult prea prost înţeleasă.
Se petrecea cum am spus înainte de evenimentele din decembrie 1989, în cantonamentul de la Crângul lui Bot (apropo, mai reabilitează cineva acea zonă?). Doi fundaşi centrali împărţeau aceeaşi cameră: unul făcea parte din epoca veche, bine cantonat în Cooperativa comunisto-blatistă, cu rezultatele meciurilor ştiute cu mult înainte, iar cel de al doilea un tânăr fotbalist care după revoluţie a ajuns căpitan de echipă, iar în 1994 a câştigat Cupa României.
Dar să revenim la povestea noastră....La miezul nopţii, când toată lumea dormea de ceva timp, fundaşul central din epoca în care se juca cu mărul în buzunar, şapca pe cap şi cu mingea de şireturi scoate din geantă o sticlă de vin de buturugă. Şi-a trezit colegul de cameră şi a început să depene amintiri şi să toarne...doar în paharul său. Ba mai mult, bătrânul fotbalist- comunist frustrat i-a tot reproşat colegului de cameră că nu ţine pasul cu el şi nu bea cot la cot... Dialogul spumos a rămas pe benzile Direcţiei de Securitate de pe vremea lui Ceauşescu, iar redacţia Ştiri Actuale a intrat în posesia înregistrării...
"Băi, copile dacă nu bei alcool nu ai cum să ajungi fotbalist mare. Nu contează că suntem în cantonament. Alcoolul ajută la detentă şi îmbunătăţeşte lovitura piciorului. Ai văzut cum am rupt piciorul adversarului? De la vin am prins putere...."
Din păcate, aşa zisul dialog, era doar un monolog,pentru că tânărul său coleg de cameră adormise. În viitor, tânărul a devenit un fotbalist de succes, a câştigat Cupa României,a jucat în Liga Campionilor şi în cupele europene.
În schimb, fundaşul bătrân şi iubitor de licorile lui Bachus a terminat cu fotbalul şi toată viaţa a trăit din amintiri...Descoperind mijloacele de comunicare modernă a devenit un frustrat chibrit scriitor de mesaje mincinoase şi denigratoare pe Facebook, că după 30 de ani de absenţă viaţa fotbalistică nu prea mai ai multe de spus...
Înţelegem că la bătrâneţe trăieşti din amintiri, dar dacă nu prea ai amintiri ajungi să trăieşti din ştirile locale ale uliţei din Păuleşti şi te crezi şeful găştii fosilelor autohtone.
În încheiere avem şi o dedicaţie pentru bătrânul alcoolic. ("Eu sunt Fane-ncurcă-lume/ Mi-am făcut în târg renume/ De te uiţi în ochii mei/ N-ai să ştii cât ai să bei!")
