Ana Blandiana, un om de cultură minunat şi o scriitoare de excepţie, îşi aduce aminte cu tristeţe despre perioada comunismului, o etapă grea, atât pentru literatura română, cât şi pentru societatea românească.
C.I.. Aş dori să îmi spuneţi cum v-aţi descoperit pasiunea pentru scris şi când aţi hotărât să publicaţi primele poezii?
A.B. Am să încep cu sfârşitul. Primele poezii le-am publicat când eram în clasa a X-a, iar pasiunea pentru scris o am de când mă ştiu. Am învăţat să scriu înainte de a merge la şcoală şi tot atunci am început să fac primele rime. A fost aşa ceva... ca şi când m-aş fi născut scriind.
C.I. Cum aţi reuşit să rezistaţi într-o lume a bărbaţilor, să zic aşa. Şi spun asta pentru că majoritatea scriitorilor erau bărbaţi. Aţi fost tratată oarecum diferit?
A.B.Cred că cel mai mare noroc al meu a fost acela că în momentul în care am păşit în această lume eram măritată. M-am căsătorit încă de la 18 ani, înainte de a intra în lumea literară şi nu cred că aş fi rezistat altfel. Sau cel puţin cred că mi-ar fi fost mult mai greu.
C.I. Aţi fost unul dintre puţinii scriitori care a avut curajul să se revolte, prin poezie, regimului comunist. Datorită acestui lucru nu aţi mai putut publica o vreme. De ce aţi ales revolta şi nu supunerea, aşa cum au făcut alţi scriitori?
A.B. Pentru că aşa m-a făcut Dumnezeu şi îmi era mai simplu aşa. Cred că purtându-mă aşa cum m-am purtat a fost mai simplu pentru mine decât ar fi fost să fiu supusă regimului ceauşist. Nu îmi închipui cum i-aş fi putut scrie ode lui Ceauşescu. Întotdeauna am făcut ceea ce am simţit şi cred că asta înseamnă să fii sincer. Niciodată nu am putut să fiu altfel, să mă prefac, să spun oamenilor ceea ce vor să audă doar pentru că ei asta îşi doresc.
C.I. Dacă ar trebui să o luaţi de la capăt, ce aţi schimba în viaţa dumneavoastră?
A.B. Cred că nu aş schimba nimic, deşi sunt lucruri pe care le regret, dar nu în sensul că nu le-aş face din nou, ci în sensul în care le-aş face puţin altfel. Mi se pare revoltător că am pierdut 10 ani din viaţă făcând mitinguri în loc să scriu cărţi.
C.I. Vă consideraţi un model pentru societatea românească, pentru tinerii din ziua de astăzi?
A.B. Eu nu mă pot considera un model, pentru că model te consideră alţii. Mi-ar plăcea să ştiu că tinerii, în general, iau ca model pe cineva care a făcut Memorialul victimelor comunismului, dar mă cam îndoiesc că acest tip de model este popular în ziua de astăzi. Mai degrabă tinerii iau ca modele demne de urmat pe modelatorii de emisiuni.
