Duminică, 24 noiembrie 2024 - 2:22:04
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Franţa, din nou, în doliu! 80 de morţi la Nisa după ce un camion a intrat în mulţime


15 iulie 2016

Cel puţin 80 de persoane, printre care şi copii, şi-au piedut viaţa, iar alţi aproximativ 50 de oameni au fost răniţi în urma atacului terorist comis joi noapte, la Nisa, unde un camion a intrat cu viteză în mulţimea strânsă pentru a vedea focurile de artificii pe celebra Promenade des Anglais, au anunţat autorităţile citate de Reuters. La bordul camionului au fost găsite grenade şi armament greu.

Anchetatorii antiterorism încearcă să îl identifice pe şoferul care, potrivit unui oficial local, a deschis focul înainte de a fi ucis de poliţie.

Autorităţile au precizat că la bordul camionului de 25 de tone, neînmatriculat, a fost găsit armament greu şi grenade.

Atacul, care a avut loc la opt luni şi o zi după ce jihadişti din organizaţia teroristă Statul Islamic au ucis 130 de oameni la Paris, pare deocamdată să fi fost comis de un singur atacator. Cotidianul Nice-Matin a citat surse sub acoperirea anonimatului, potrivit cărora şoferul vehiculului ar fi un francez de 31 de ani, de origine tunisiană, care locuia în oraş. 

Primarul Christian Estrosi şi preşedintele Francois Hollande au anunţat că 77 de oameni au murit în atac, dar ministrul de interne Bernard Cazeneuve a revizuit ulterior bilanţul la 80 de persoane decedate. El a precizat că cel puţin 18 oameni sunt în stare critică şi mulţi alţii răniţi.

Camionul a avansat cu viteză maximă câteva sute de metri pe celebra faleză Promenade des Anglais. “Este o scenă de coşmar”, a declarat un membru al Parlamentului, Eric Ciotti, pentru postul de radio France Info, precizând că vehiculul “a secerat câteva sute de oameni”.

“Oamenii au căzut precum popicele”, a povestit Jacques, proprietarul unui restaurant de pe faleză.

“Am văzut oameni căzând”, a spus şi Franck Sidoli, care se afla la plimbare în zonă. “Apoi camionul s-a oprit, eram la numai cinci metri distanţă. O femeie era acolo, şi-a pierdut fiul. Fiul ei era pe jos, sângerând”, a adăugat el.

“Camionul a venit în zigzag pe stradă. Am fugit într-un hotel şi ne-am ascuns în toalete, împreună cu mulţi oameni”, a declarat o altă femeie.

Nice-Matin a publicat fotografii cu camionul, al cărui parbriz era găurit de gloanţe. Grila radiatorului său era distrusă.

După atacurile de la Paris, de anul trecut, evenimentele publice majore din Franţa au fost păzite de militari şi poliţişti înarmaţi, dar se pare că acestora le-a luat câteva minute să oprească vehiculul care a intrat în zona pietonală.

Poliţia a îndemnat locuitorii oraşului, aflat la 30 de kilometri de graniţa cu Italia, să stea în case cât timp au loc operaţiuni suplimentare, deşi nimic nu sugerează deocamdată un nou atac.

Preşedintele Francois Hollande, care s-a întors de urgenţă la Paris din sudul Franţei, după atac, a rostit un discurs sobru.

“Toată Franţa este sub ameninţarea terorismul islamist. Trebuie să dăm dovadă de o vigilenţă absolută şi de o hotărâre fără ezitare”, a afirmat şeful statului, prezentând o serie măsuri pe care le va lua în acest sens.

El a afirmat că va menţine operaţiunea “Sentinelle” la un nivel sporit, ce va permite mobilizarea a 10.000 de militari suplimentari, în caz de nevoie. În plus, Hollande va recurge la aşa-numita rezervă operaţională, adică la toţi cei înrolaţi în forţele militare şi de ordine ale ţării, pentru a ajuta efectivele poliţiei şi jandarmeriei, în special în ceea ce priveşte controlul frontierelor.

De asemenea, preşedintele francez a hotărât să prelungească starea de urgenţă cu încă trei luni. “Un proiect de lege în acest sens va fi prezentat Parlamentului săptămâna viitoare”, a adăugat el.

Pe plan extern, Hollande a anunţat că Franţa îşi va intensifica acţiunile din Irak şi Siria.

“Franţa este îndurerată de această nouă tragedie, este oripilată de ce s-a întâmplat, această monstruozitate de a folosi un camion pentru a ucide zeci de persoane care tocmai sărbătoriseră Ziua Naţională. Franţa este îndurerată, în lacrimi, dar este puternică”, şi-a încheiat Hollande alocuţiunea.

Cu câteva ore înainte atac, în interviul tradiţional de Ziua Naţională, el anunţase că starea de urgenţă, în vigoare de opt luni, va fi ridicată peste două săptămâni.

După  masacru, panica s-a instalat în ţară şi a dus la o serie de zvonuri false privind alte atentate.

Turnul Eiffel a fost învăluit în fum, iar oamenii s-au temut că este vorba de un nou atac terorist. Ulterior, Poliţia franceză a liniştit, însă temerile, anunţând că incendiul şi fumul rezultat au provenit de la o defecţiune tehnică la artificiile care urmau să fie lansate în cursul nopţii, cu ocazia Zilei Bastiliei. Incendiul a fost stins rapid

Iar la Nisa, au apărut informaţii privind o luare de ostatici, care au fost, însă, infirmate.

Liderii internaţionali au reacţionat public. Preşedintele american Barack Obama a condamnat atacul sângeros de joi noapte, de la Nisa, şi a oferit “solidaritatea şi parteneriatul” SUA pentru Franţa. „Suntem solidari şi în parteneriat cu Franţa, cel mai vechi aliat al nostru, în timp ce răspunde şi îşi revine după acest atac (…). Caracterul Republicii Franceze va persista mult timp după această pierdere de vieţi omeneşti devastatoare şi tragică”, a adăugat preşedintele american.

Militanţii Statului Islamic au ucis 130 de oameni la Paris, pe 13 noiembrie, în cel mai sângeros atac care a lovit continentul în ultimii doi ani. Duminică, francezii au răsuflat uşuraţi când Campionatul European de Fotbal, ce a durat o lună, s-a încheiat fără nicio tentativă de atac în Hexagon.

În urmă cu patru luni, islamişti belgieni cu legături cu atacatorii de la Paris au ucis 32 de oameni la Bruxelles.

Nisa, un oraş cu circa 350.000 de locuitori, este o staţiune de lux şi o metropolă înfloritoare. Mulţi dintre locuitorii săi musulmani au călătorit, însă, în Siria pentru a se alătura ISIS, o care urmată şi de alţi jihadişti care au comis atacuri în Europa.

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro