Joi, 21 noiembrie 2024 - 8:28:57
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Comerţul online -SEO- ghidul întreprinzătorului - V


8 ianuarie 2014

Cât de importantă este optimizarea SEO a site-ului dvs? Răspuns clar şi răspicat: este crucială pentru afacerea dvs. online.
Cum se poate obţine o optimizare SEO? Foarte greu, vă spun din experienţă.
Cât costă optimizarea SEO? De cele mai multe ori, foarte mult.

Cu ceva vreme în urmă, un proprietar de magazin online a apelat la mine pentru a-i optimiza SEO site-ul. Am fost sincer cu el şi i-am spus că optimizarea SEO este scumpă, "se face" greu şi este imposibil de făcut pe site-ul pe care îl avea la acea vreme.
A fost mult mai ieftin, comod şi spectaculos în rezultate să îi ofer clientului meu un site complet nou, optimizat SEO din programare, decât să mă chinui cu o eventuală optimizare SEO.

Când aveţi un magazin online, cu sute de produse, chiar mii, ce înseamnă optimizarea SEO? Cum o puteţi descrie? Ce înseamnă optimizarea SEO? La atât de multe produse, este o poveste ca cineva vă poate face o optimizare SEO. De ce? Din simplul motiv că nu se poate face optimizare SEO pe 1.000 de cuvinte cheie! Este logic şi firesc.

Pe internet găsiţi o mulţime de firme care vă promit că vă vor face optimizarea SEO a magazinului online. Multe dintre ele vă oferă şi audit SEO. Dvs. le daţi cuvintele cheie pe care vreţi să le aveţi în topul căutărilor, ei vă fac auditul SEO, vă vor arăta că staţi extrem de prost în căutări şi vă promit că veţi ajunge pe primele locuri după ce vă fac aceasta optimizare SEO.

Nimic mai fals! De ce? Din simplul fapt că google din asta trăieşte! Credeţi că există cineva care să-i poată păcăli pe cei de la google, care să vă aducă cuvintele dvs. cheie pe prima pagină, acolo unde google cere bani de bani? Să nu fim naivi, crezându-i proşti pe americani!

Poate există, nu contest, dar eu nu am găsit o astfel de persoană. Desigur, vorbesc despre optimizarea SEO a unui magazin online, nu a unui site care vinde doar chibrituri şi scrumiere şi doreşte ca să ajungă pe prima pagină a rezultatelor la căutarea cuvintelor "chibrit" şi "scrumieră".

Trebuie spus că pentru a apare pe primele poziţii la căutările în google, aveţi două posibilităţi:

  • Cea mai simplă, dar cea mai costisitoare, plătiţi reclamă la google. Licitaţi la cuvintele cheie dorite şi veţi apare printre primii la căutări. Extrem de simplu şi eficient. Însă, mare atenţie! După ce renunţaţi la reclama plătită, nu veţi mai apare în rezultatele căutărilor decât după pagina X000.
  • Cea mai grea, dar ieftină: înainte de a porni afacerea online, cumpăraţi un magazin online optimizat SEO de către programator. Veţi scuti enorm de mulţi bani, veţi apare în rezultate căutărilor pe primele pagini, cu eforturi destul de mici.

Este mult mai economic să cumpăraţi un magazin online optimizat SEO de către programator decât să plătiţi reclamă la google sau la diferite firme pentru "a vă optimiza SEO" site-ul.

În prima imagine am exemplificat rezultatele obţinute pe google la căutarea după "freze de zăpadă" (click pe poză pentru a o mări). Se poate observa că pe pagina a-4-a a rezultatelor, este magazinul online sigmatools, care oferă acest produs la vânzare, prezentat în imaginea alăturată.

Este bine de ştiut că magazinul online sigmatools comercializează în jur de 1.000 de produse de bricolaj şi în jur de 40 de tipuri de freze de zăpadă.

Când plătiţi reclamă la google, nu uitaţi că nu este musai că vizitatorii care ajung la dvs. pe pagina să şi cumpere produsul respectiv. În exemplul dat, câţi dintre vizitatorii care caută freze de zăpadă, vor cumpăra astfel de utilaje, care au preţuri începând de la 340 lei, cel mai ieftin? Sincer mă cam îndoiesc de faptul că dacă aţi avea, să zicem, 100 de vizitatori veniţi din campaniile google adwords, aceştia vor cumpăra măcar o singură freza de zăpadă. Dar banii pe adwords i-aţi plătit, chiar dacă nu veţi vinde nici un produs.

Dacă totuşi doriţi să vă promovaţi produsele pe google, vă recomand să utilizaţi "Google Code for cumparare Conversion Page". Este un instrument pus la dispoziţie de către google, care va trebui implementat de către un programator în magazinul dvs online, dar după cum îi spune şi numele, veţi plăti numai pentru "cumpărare".

Incepând de mâine, vă voi prezenta câteva materiale referitoare la costurile şi modalitatea  în care puteţi avea propriul site.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro