Joi, 21 noiembrie 2024 - 2:25:23
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cea mai mare sumă plătită de un chiriaş al RA-APPS


17 ianuarie 2013

Guvernul Ponta a publicat lista chiriaşilor RA-APPS persoane fizice, care conţine numele celor care stau în casele statului, îndreptăţiţi şi neîndreptăţiţi, suprafaţa utilă deţinută şi chiria pe care o plătesc. La poziţia a noua, în dreptul lui Ion Ţiriac, scrie "imobil parţial în administrarea RA-APPS, cu cinci camere, suprafaţă utilă 214,56 mp şi o chirie de 26.897,09 euro".

"Casa în care stau a fost cumpărată acum 15 ani de la proprietar, care a revendicat-o de la stat. În locaţie, o cameră la parter şi la subsol, statul a demonstrat că nu i-a aparţinut proprietarului şi de aceea eu plătesc chirie. De asemenea, plătesc chiria pe care a stabilit-o domnul Tăriceanu când a dat legea pentru o parte din teren unde se află casa şi care este al statului", a declarat Ion Ţiriac pentru Ziarul Financiar.

"Când s-a schimbat legea, pe vremea lui Tăriceanu, eu am plătit chiria aşa cum mi s-a cerut, nu am negociat nimic", spune omul de afaceri, adăugând: "Acum pot să-i întreb şi eu ce au făcut cu banii pe care i-am plătit eu chirie”.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro