Desi nu mai vede si nici auzul nu o mai ajuta, Giurea Maria a implinit de curand venerabila varsta de 100 de ani. Batrana din Mizil provine dintr-o familie numeroasa fiind cea mai mare dintre cei 7 frati si singura care mai este in viata. Are 3 fete si duce o viata simpla, decenta, cu intelepciunea si serenitatea date de anii de viata acumulati. Deputatul prahovean Vlad Cosma a vrut sa o cunoasca pe aceasta doamna si sa ii faca sarbatoarea mai frumoasa, oferindu-i cateva cadouri. Doamna Maria nu-si arata varsta, se poate deplasa, se ingrijeste, dar pentru ca nu mai vede, una dintre fete este in permanenta cu ea, la fel si nepotii si stranepotii. In ciuda varstei, si-a pastrat pasiunea pentru teatru, ascultand la un aparat de radio lipit de ureche piese de teatru preferate.
„Este firesc sa-i sarbatorim, este o forma de respect si un gest de minima recunostinta, adusa celor care au muncit pentru noi, care au suferit de-a lungul anilor pentru a ne fi noua mai bine”, a spus deputatul Vlad Cosma.