Joi, 27 februarie 2020 - 11:01:35
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Ce spune Comisia Europeană despre bicarbonatului de sodiu în reţeta "mititeilor"


4 mai 2013

Folosirea bicarbonatului de sodiu sau E 500 în reţeta 'mititeilor' de către industria cărnii din România pare acceptabilă, dar procedurile vor trebui respectate, a declarat vineri Frederic Vincent, purtător de cuvânt al comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, Tonio Borg, precizând că solicitările de autorizare sunt analizate de la caz la caz.

„Chestiunea a fost într-adevăr discutată ieri (joi - n.r.) la reuniunea Grupului de lucru al experţilor guvernamentali asupra aditivilor alimentari”, a declarat purtătorul de cuvânt al comisarului Tonio Borg, după ce guvernul României a anunţat joi că reprezentantul său va aborda cu acest prilej, la solicitarea Asociaţiei Române a Cărnii, chestiunea introducerii reţetei produsului mititei pe lista reţetelor tradiţionale, alături de burger şi cârnatul spaniol chorizo.

„Bicarbonatul de sodiu sau E 500 nu este şi nu a fost niciodată autorizat în prepararea cărnii, inclusiv în cazul 'mititeilor'. În noua listă a aditivilor alimentari pentru UE, folosirea autorizată a acestora este prezentată în conformitate cu categoriile de alimente la care ei pot fi adăugaţi. Noua listă este bazată pe autorizaţiile acordate în conformitate cu vechile directive şi va intra în vigoare de la 1 iunie”, a adăugat Frederic Vincent.

Practic, este vorba despre anexa II a Regulamentului CE nr. 1333/2008 al Consiliului UE şi al Parlamentului European privind aditivii alimentari, amendată trei ani mai târziu prin Regulamentul nr. 1129/2011, care intră în vigoare de la 1 iunie 2013.

„Dacă industria cărnii foloseşte aditivi, care sunt esenţiali pentru ei (mititei - n.r.), este necesară depunerea unei cereri de autorizare. Folosirea aditivilor este analizată de la caz la caz şi dacă aceasta respectă condiţiile prevăzute în legislaţia privind aditivii alimentari, Comisia Europeană va propune autorizarea lor. În cazul concret al folosirii E 500 în 'mititei', folosirea aditivilor în acest produs tradiţional pare acceptabilă, dar procedurile vor trebui respectate”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar.AGERPRES

 

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(153 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:



















Servicii medicale de calitate la standarde europene
































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie

































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 februarie 2020
Autentificare
stiriactuale.ro