Acesta era din judeţul Vâlcea şi a intrat de mic în nevoinţa călugărească la mănăstirea Cernica. Când a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, pe mulţi îi întrecea cu rugăciunea, cu smerenia şi ascultarea, primind marele şi îngerescul chip al schimniciei cu numele de Irodion. Hirotonit diacon şi preot de către Sfântul Ierarh Calinic, a fost numit egumen la Schitul Lainici de pe Valea Jiului. Când l-a făcut arhimandrit, îl avea sfetnic şi duhovnic, numindu-l ,,luceafărul de la Lainici".
Pentru multa lui smerenie, arhimandritul Irodion s-a învrednicit de la Hristos de darul preasfintei rugăciuni, al izgonirii duhurilor necurate şi darul mai înaintevederii.
Aşa a trăit Cuviosul, totdeauna arzând pentru dragostea Lui Hristos, ca o făclie în sfeşnic, mângâind, vindecând şi folosind duhovniceşte atât pe mireni cât şi pe călugări.
Ajungând la vârsta de 90 de ani şi simţindu-şi aproape sfârşitul, i-a chemat pe toţi alături şi dându-le binecuvântarea cea de pe urmă, le-a spus că schitul va rămâne mulţi ani pustiu şi le-a cerut să-i îngroape trupul lângă altar. Prezicerea s-a împlinit, schitul Lainici rămânând pustiu 13 ani.
În 1929, noul stareţ, auzind de viaţa şi faptele Cuviosului, l-a dezgropat şi l-a găsit întreg şi nevătămat ca pe un adevărat Sfânt, iar credincioşii păstrează cu evlavie chipul Stareţului Irodion, venind la schit şi rugându-se, atunci când au necazuri.
