Echipa masculină de sabie a României, formată din Rareş Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu şi Alexandru Siriteanu, a fost învinsă în finală de Coreea de Sud cu scorul de 45-26 şi a câştigat argintul la JO. Aceasta este cea de-a şaptea medalie pentru delegaţia României, la Jocurile Olimpice de la Londra.
Coreenii au început bine finală şi în primul duel Kim Junghwan l-a depăşit, cu 5-2, pe Rareş Dumitrescu, apoi Won Woo Young a trecut de Dolniceanu cu 5-3, ridicând avansul la cinci tuşe, 10-5. Zalomir a dat semne că România ar putea echilibra lupta, după 5-5, cu Gu Bongil. Dolniceanu a urmat pe planşă şi a reuşit să apropie echipa să la o tuşă de adversari, 15-16 şi 16-17. Kim şi-a revenit şi a ridicat din nou avansul coreenilor la 20-16, chiar dacă a pierdut luptă directă cu scrimerul român, 5-6.
Din acel moment, coreenii au fost de neoprit, iar români nu au mai reuşit decÂt cÂteva tuşe la fiecare releu. Nici introducerea rezervei Sireţeanu în duel cu rezerva coreană, Oh Eunseok, nu a schimbat nimic, iar România s-a înclinat categoric, 26-45.
România a învins în sferturi pe China, 45-30, iar în semifinale pe Rusia, 45-43.
Pe locul 3 s-a clasat echipa Italiei, formată din Aldo Montano, Luigi Tarantino şi Diego Occhiuzzi, care a câştigat, tot vineri, cu 45-40, întâlnirea reprezentativă Rusiei, în finala mică.
După şapte zile ale competiţiei olimpice, România are şapte medalii (1-4-2), cucerite astfel: aur - Alin Moldoveanu (tir); argint - Alina Dumitru, Corina Căprioriu (ambele judo), Roxana Cocoş (haltere) şi echipa masculină de sabie; bronz - echipa feminină de gimnastică şi Răzvan Martin (haltere).