Vineri, 26 aprilie 2024 - 12:26:21
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Singura universitate din România care a intrat în TOP 600 cele mai bune din lume


2 noiembrie 2016

Singura universitate din România care a intrat primele cele mai bune 600 de universităţi din lume, într-un top realizat de U.S. News & World Report, este Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Aceasta a ocupat locul 569 în clasament şi a obţinut un punctaj total de 48 de puncte.

Următoarea cea mai bine clasată în top – aflată la distanţă destul de mare de universitatea clujeană – este Universitatea din Bucureşti: cu un punctaj de 42,9 puncte, ea se află pe locul 733.

Urmează Universitatea Politehnică din Bucureşti, pe locul 750 în lume, cu un punctaj de 42,4 puncte.

Ultima universitate din România care a intrat în topul celor mai bune 1.000 de universităţi din lume este Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi: aceasta a ocupat locul 996 în lume, cu un punctaj de 33,5 puncte.

Nu este pentru prima dată când Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca este cea mai bine clasată universitate din România într-un top al celor mai bune instituţii de învăţământ superior din lume.

Tot în acest an, clasamentul Ranking Web of Universities (Webometrics), un top care analizează peste 20.000 de universităţi din toată lumea, a stabilit că universitatea clujeană este cea mai bună din România: aceasta a fost singura care a intrat în top cele mai bune 800 de instituţii de învăţământ superior din lume, clasându-se pe locul 787.

TOP 10 Cele mai bune universităţi din lume

Raportul U.S. News & World al celor mai bune universităţi din lume este publicat de peste 30 de ani. În acest an, raportul a analizat 1.000 de universităţi din 65 de ţări.

Raportul U.S. News & World foloseşte criterii precum reputaţia universităţilor în domeniul cercetării şi performanţele academice (bazate pe numărul de studii ştiinţifice, de citări şi de colaborări internaţionale).

Iată care sunt şi cele mai bune 10 universităţi din lume:

1. Harvard (SUA) – 100 de puncte
2. Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) – SUA – 97,9 pct
3. Universitatea Stanford (SUA) – 92,9 pct
4. Universitatea din California – Berkeley (SUA) – 92,8 pct
5. Institutul de Tehnologie din California (Caltech) – SUA – 89,3 pct
6. Oxford (Marea Britanie) – 88,1 pct
7. Cambridge (Marea Britanie) – 86,3 pct
8. Princeton (SUA) – 86,2 pct
9. Universitatea Columbia (SUA) – 85,9 pct
10. Universitatea din California – Los Angeles (SUA) – 85,8 pct

AICI puteţi consulta întregul clasament realizat de U.S. News & World.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro