Sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 7:45:32
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Mircea Băsescu, adus la sediul DNA


8 iulie 2014

Mircea Băsescu a fost adus, marţi dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a-i fi aduse la cunoştinţă rezultatele expertizării probelor, probe care au concluzionat că înregistrarile familiei lui Bercea sunt reale. 
O expertiză cerută de DNA a atestat autenticitatea înregistrărilor care îl incriminează pe fratele preşedintelui, iar documentul se află la dosar. Procurorii vor să meargă cu acest dosar în judecată, în urma expertizei.

În acest caz, audierea preşedintelui Traian Băsescu a fost respinsă de DNA. 
 
Mircea Băsescu aşteaptă motivarea instanţei la decizia de arestare preventivă. Tot la sediul DNA, ar trebui să vină astăzi şi Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial. La Direcţia Naţională Anticorupţie a venit şi avocatul lui Mircea Băsescu.
 
De aproape o lună, familia prezidenţială este în atenţia procurorilor, după ce Antena 3 a prezentat imaginile în care se arată că Mircea Băsescu ar face trafic de influenţă. 

DNA a pus sechestru pe averea lui Mircea Băsescu. Procurorii au instituit aceeaşi măsură şi pe bunuri pe care le deţine Marian Căpăţână, despre care se spune că ar fi intermediarul şpăgii.

Procurorii DNA le aduc la cunoştinţă celor doi că au fost puse sechestre pe averile lor. În cazul lui Mircea Băsescu a fost pus sechestru pe bunuri mobile şi imobile până la suma de 600.000 de euro.

Măsura este una obişnuită într-un astfel de caz, pentru că odată ce dosarul ajunge în judecată, în situaţia calculării unui prejudiciu, acesta trebuie să se poată recupera.

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro